Ambasadorul Pirkka Tapiola: Acum începe munca adevărată pentru Republica Moldova

După realizările obţinute în acest an –  liberalizarea regimului de vize şi semnarea Acordului de Asociere cu UE – pentru Republica Moldova începe o nouă etapă. De acum încolo, începe munca adevărată, implementarea reformelor şi realizarea condiţiilor stipulate în documentul încheiat. Declaraţiile au fost făcute de către şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, la Forumul anual de Dezbateri pe Integrarea Europeană a Republicii Moldova.„UE nu înseamnă blocade. UE

Şeful-adjunct al Inspectoratului de Poliţie Şoldăneşti, reţinut pentru trafic de influenţă

Şeful-adjunct al Inspectoratului de Poliţie din Şoldăneşti a fost reţinut de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Poliţistul este cercetat penal într-un dosar pentru trafic de influenţă. Potrivit informaţiilor, vice-comisarul i-ar fi promis unui bărbat că îi va soluţiona pozitiv dosarul penal în care figura. Poliţistul i-ar fi spus că va convinge victima să-şi retragă plângerea şi să încheie o tranzacţie de împăcare, cu singura condiţie ca făptaşul să-i compenseze paguba. Acum două

IMPORTANT! Migranții vor fi obligați să muncească în Rusia doar pe bază de patentă

Începând cu 1 ianuarie 2015, migranţii care nu necesită viză, cel mai probabil vor munci în Rusia doar în baza patentelor de două tipuri, a comunicat apărătorul drepturilor omului, preşedintele Congresului Diasporelor Moldoveneşti, Alexandr Kalinin. Modificările în legislaţia migraţională prevăd anularea cotelor pentru locurile de muncă şi lărgirea valabilităţii patentelor. ˝Dacă legea va intra în vigoare, funcţiile patentelor în baza cărora cetăţenii străini puteau munci doar pentru persoane fizice, vor

Scandalul continua!Ionita declara ca au fost sustrase inca 330 de milioane de lei de la BEM, unul dintre beneficiari ar fi din nou Filat

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță, a anunțat astăzi că deține noi informații care demonstrează sustragerea a încă 330 de milioane de lei din Banca de Economii. Este vorba despre schema care a fost denunță ieri de un grup de oameni de afaceri. Din această sumă nu fac parte și cele 120 de milioane de lei despre care a anunțat Veaceslav Ioniță săptămâna trecută. „Este aceeași schemă ca și data trecută, schema

A vrut sa scape de viol si s-a aruncat in gol de la etajul unui bloc de locuit din Chisinau

Gest disperat venit din partea unei tinere de 19 ani din capitală. Aceasta s-a aruncat în gol de la etajul trei a unui bloc de locuit. Incidentul s-a produs ieri seara, în jurul orei 21:00, pe strada Academiei. Din fericire, tînăra a rămas în viață. Potrivit informațiilor adolescenta a căzut pe streașina balconului de la etajul doi, și s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral.Lucrătorii medicali presupun că fata s-ar fi

Poliția a depistat încălcări masive la vînzarea biletelor de călătorie din Moldova în România

Angajații Poliției de Frontieră au constatat prezența unui număr impunător de încălcări la vînzarea de bilete pentru călătoria cu autobuzul din Moldova în România. În comun cu reprezentanții ÎS „Gările și Stațiile Auto”, doar în timpul zilei, pe direcția Leușeni au fost depistați opt transportatori ilegali. Din cauza informației difuzate despre acțiunile angajaților organelor de drept, în patru zile – 12-15 septembrie – numărul de bilete vîndute a fost mai

(video) Un cetatean german si o romanca racolau fete din Moldova pentru practicarea serviciilor sexuale in Cehia

Angajaţii Centrului pentru combaterea traficului de persoane a Inspectoratului Naţional de Investigaţii au anihilat o grupare ce racola şi transporta fete din Moldova pentru practicarea serviciilor sexuale în Republica Cehă. Astfel, timp de trei luni, poliţiştii au indentificat reţeaua criminală, compusă din trei persoane. Capul grupării, un cetăţean german de 47 de ani, care este şi proprietarul unui club de noapte din Cehia, concubina sa, de 30 de ani, originară

Leonardo DiCaprio a fost desemnat ”Mesager al Păcii” al ONU

Actorul american Leonardo DiCaprio a fost desemnat ”Mesager al Păcii” al Națiunilor Unite și va avea drept prioritate, în această calitate, lupta împotriva schimbărilor climatice, a anunțat marți secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, într-o conferință de presă, la New York.  Prima sa activitate ca ”Mesager al Păcii” va avea loc cu prilejul deschiderii apropiatului Summit al Climei, la 23 septembrie, scrie Agerpres. Fundația actorului s-a dedicat protecției ultimelor locuri

Opel concediază un sfert din angajaţii săi din Rusia

Opel, divizia europeană a producătorului auto american General Motors, îşi restructurează operaţiunile din Rusia, afectate de climatul economic fragil în urma conflictului cu Ucraina, reducând producţia şi renunţând la aproximativ 500 de angajaţi de la uzina din Sankt Petersburg. Constructorul auto a anunţat marţi că va reduce producţia la un singur schimb, din cele două în prezent, relatează Bloomberg. Reducerile de personal vor fi pe bază de voluntariat, iar angajaţilor

Iurie Roşca speră să revină în marea politică

Fondatorul Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), Iurie Roşca, intenționează să revină în marea politică. El a făcut acest anunț marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, precizînd că scopul principal al formaţiunii va fi atragerea în partid a persoanelor de diferite naţionalităţi, care sprijină noţiunea de “Moldova independentă”. Potrivit agenţiei “Infotag”, Roşca a menţionat că primul postulat al programului electoral va deveni Ortodoxia. “Noi putem să nu frecventăm biserica, însă

19 000 de moldoveni care munceau ilegal în Rusia, trimiși FORŢAT acasă

19 000 de moldoveni care munceau ilegal în Federația Rusă au fost trimiși forţat acasă de la începutul anului curent. Reprezentanţii Congresului Diasporelor moldovenești susţin că expulzarea moldovenilor este rezultatul unui program de reducere a numărului mare de cetățeni străini care încalcă regimul de ședere în Rusia. Președintele Congresului Diasporelor, Alexandr Kalinin, susţine că 80 la sută dintre moldovenii care lucrează ilegal în Rusia sunt stabiliți la Moscova. Astfel, zilnic sunt expulzați doar din regiunea Moscova, aproximativ

Tănase despe Constituție

Circa 70-80 la sută din articolele din Legea fundamentală nu necesită a fi supuse reformări şi trebuie să rămână intacte. Declaraţia aparţine preşedintelui Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi a fost lansată în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”.Potrivit lui Tănase, aceste articole se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului, îndatoririle fundamentale, precum şi cele ce ţin de independenţa  şi integritatea teritorială. Totodată, magistratul

Caz teribil la Leova: O femeie și-a omorât copilul de șase ani

O femeie de 34 de ani, fiind în stare de ebrietate, și-a omorât copilul de doar șase ani. S-a întâmplat aseară, în jurul orei 21:00, în satul Tomai, raionul Leova. Crima a fost descoperită de fiica ei mai mare, în vârstă de 12 ani. Fata a alertat imediat vecinii, iar aceștia, la rândul lor, au anunțat poliția. Pe cadavrul fetiței de șase ani au fost descoperite câteva răni provocate de lovituri de

Fiul lui Crețu și nepoata lui Poalelungi, judecători în Chișinău

Consiliul Superior al Magistraturii a numit astăzi mai mulți judecători în cadrul instanțelor din capitală pe un termen de cinci ani. Printre aceștia se numără Corneliu Crețu, Maria Cozma, Lucia Bagrin, Natalia Berbec și alții. Decizia finală urmează s-o ia șeful statului, Nicolae Timofti. Corneliu Creţu este fiul fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel, Gheorghe Creţu, cel care figurează ca învinuit în dosarul „Pădurea Domnească”, fiind acuzat că l-ar fi împuşcat

Plahotniuc și Lupu, jos mâinile de pe „Victoriabank”!

Vârful de lance în atacul împotriva băncii și deponenților acesteia este Politov-Cangaș, care este susținută de judecători angajați și de politicieni influenți, a declarat Victor Țurcan într-o conferință de presă susținută luni la agenția IPN. Vasilisa Munteanu și Silvia Gârbu, magistrați la Judecătoria sectorului Buiucani al capitalei, au încălcat principiul de bază al femidei – imparțialitatea. Acestea emit decizii judiciare ilegale pe față în interesul președintelui Comitetului de Direcție al

O Constituție pentru „al vostru Vlad Filat”?

Pe cineva îl mănâncă trânjii puterii în fund. Se vrea președinte și cere modificarea Constituției.  Acum, urgent, odată cu alegerile parlamentare. Iată cum sună știrea: „fracţiunile parlamentare ale PLDM şi PLR cer organizarea unui referendum republican pentru revizuirea Constituţiei RM în partea ce ţine de procedura de alegere şi demitere a preşedintelui RM prin votul direct al cetăţenilor”.De ce această inițiativă a PLDM-PLR apare acum?! De ce „al vostru Vlad

Planurile lui Chirtoacă, doar pe hârtie. Mai multe străzi din capitală au fost pavate doar cu vorbe goale

Străzile din capitală au fost pavate doar cu vorbe goale. În ultimii ani, zeci de drumuri din Chişinău urmau să fie reconstruite sau reparate parţial. Planurile edilului Dorin Chirtoacă au rămas însă doar pe hârtie. Câte drumuri, atâtea promisiuni. Istoria străzii Columna a început în primăvara anului 2011. Chirtoacă declara atunci că drumul se va transforma în şantier, împreună cu alte 14 artere. “Sunt planificate 15. Nu ne-am aventura să pornim pe toate 15

Canada impune noi sancțiuni economice împotriva Federației Ruse

Guvernul din Canada a anunțat introducerea unui nou val de sancțiuni economice împotriva Federației Ruse.Anunțul a fost făcut de către ministrul Afacerilor Externe din Canada, John Baird.„În pofida încercărilor făcute de către președintele Petro Poroșenko de a pune capăt violenței în estul Ucrainei, agresiunea militară a regimului lui Putin este în curs de desfășurare”, a explicat ministrul canadian acțiunile guvernului său.„Cei care sunt responsabili de instigarea conflictului, trebuie să simtă

Membrii Coaliției Pro-Europene s-au întrunit în ședință

Membrii Consiliului Coaliției pentru Guvernare Pro-Europeană s-au întrunit astăzi în ședință pentru a stabili agenda noii sesiuni parlamentare. Totodată, în cadrul ședinței, șefii celor trei fracțiuni a Coaliției, Marian Lupu, Valeriu Streleț și Ion Hadârcă, au discutat despre eventualele provocări ce vor apărea în campania electorală. „Am stabilit necesitatea unei munci suplimentare din partea comisiilor și fracțiunilor. Avem proiecte de legi importante sub aspect economic, social, care trebuie duse la

S-au intoxicat la parastas! 11 persoane printre care și 3 copii au ajuns la spital

11 persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au participat la un parastas de pomenire organizat în satul Recea, raionul Râșcani. 11 persoane, inclusiv 3 copii au ajuns ieri la spital după ce au participat sâmbătă la un praznic de pomenire. Starea bolnavilor se atestă ca fiind de gravitate medie. Potrivit informațiilor preliminare, la parastasul de pomenire au participat 94 de persoane. Evenimentul a avut loc la

Isi vrea orasul curat. Cum se razbuna o motociclista din Rusia pe soferii iresponsabili

Isi vrea orasul curat. Este vorba despre o motociclista din Rusia care se razbuna pe soferii iresponsabili. Ea a hotarat sa-i pedepseasca pe soferii care lasa mizerie pe strazile din Moscova. O femeie care conducea un BMW nu s-a deranjat sa iasa din masina ca sa-si arunce pachetul de tigari la cosul de gunoi. Fara a se gandi mult, motociclista s-a apropiat de lada de gunoi unde se afla o