Un tanar de 21 de ani din Comrat a cazut in gol de la etajul sapte al unui bloc de locuit. Victima se afla in stare grava la spital

Un tânăr de 21 de ani din Comrat a ajuns în stare gravă la spital după ce ar fi căzut în gol de la etajul șapte al unui bloc de locuit. Incidentul groaznic a avut loc în data de 15 martie, aproximativ la ora 11.00, pe o stradă din centrul orașului Comrat.

Potrivit gagauzinfo.md, tânărul a fost descoperit nemișcat la pământ de către vecini, care au chemat imediat poliția și ambulanța. Din fericire, tânărul a rămas în viață. Acesta a fost preluat de o ambulanță și dus, în stare gravă, la spitalul din Comrat.

Polițiștii au stabilit că victima ar fi căzut în gol de la etajul șapte al blocului.

Pompierii au urcat, pe geam, în apartamentul de unde ar fi căzut tânărul, însă în locuință nu se afla nimeni. Deocamdată nu este clar dacă tânărul locuiește sau nu în acel apartament.

Poliția și pompierii au făcut cercetări la fața locului și investighează toate cauzele posibile de la care s-ar fi produs incidentul, inclusiv, versiunea unei tentative de suicid.

Forțele de ordine urmează să stabilească toate circumstanțele, iar dacă e vorba de suicid, ce l-a făcut pe tânăr să recurgă la acest gest extrem.

Un tanar de 21 de ani din Comrat a cazut in gol de la etajul sapte al unui bloc de locuit. Victima se afla in stare grava la spital
Un tanar de 21 de ani din Comrat a cazut in gol de la etajul sapte al unui bloc de locuit. Victima se afla in stare grava la spital
Un tanar de 21 de ani din Comrat a cazut in gol de la etajul sapte al unui bloc de locuit. Victima se afla in stare grava la spital
Un tanar de 21 de ani din Comrat a cazut in gol de la etajul sapte al unui bloc de locuit. Victima se afla in stare grava la spital

Sursa: echipa.md