PCRM explica de ce a parasit sala Parlamentului Ne trezim cu un teanc de 30 de centimetri de proiecte care trebuiesc adoptate de urgenta

Vladimir Voronin spune că pe final de sesiune legislativă, deputații s-au trezit cu “un teanc de 30 de centimetri de proiecte, care trebuiesc adoptate de urgență”. În semn de protest, fracțiunea comuniștilor a părăsit sala Parlamentului.

“Din tot numărul necesar de ședințe au fost petrecute numai jumătate din ședințe. Acum, când au rămas două zile înainte de vacanța constituțională a Parlamentului, ne trezim cu un teanc de 30 de centimetri de proiecte, care trebuiesc aprobate de urgență. 

Nici mecanic, nimeni nu reușește să analizeze, să intre în esența acestor documente, de ceea ce ține de dimensiunile fiscale, economice, financiare. Și așa întotdeauna procedează aceasta legislatură a Parlamentului”, a declarat Vladimir Voronin.

“Nu susținem această majoritate artificială, care a fost creată pe principii de trădări, de cumpărări, corupție politică a deputaților”, a adăugat președintele PCRM.

“Am încercat să găsim proiectul de așa-numita reformă în domeniul fiscal și ieri, la 11 seara, acest proiect încă nu era plasat pe site-ul Parlamentului. Cum poate fi vorba despre un proces democratic?”, a declarat și deputata Inna Șupac.

PCRM spune că aceste proiecte sunt incluse “pe ultima sută de metri”, fără a fi oferită posibilitatea ca și alți deputați și societatea civilă să facă cunoștință cu aceste inițiative legislative. 

Patru fracțiuni parlamentare au părăsit sala Legislativului, nemulțumiți de cele trei inițiative legislative înaintate de PD care, potivit unor deputați, nu au fost publicate pe site-ul Parlamentului până ieri seara.

“Astăzi se încearcă, pe lângă unele proiecte, să fie promovate și alte proiecte cu scopuri sinistre”, a declarat și Alina Zotea. 

 

Pe de altă parte, Andrian Candu, președintele Parlamentului, a declarat că datorită reformei fiscale, cetățenii “vor simți în propriul buzunar mai mulți bani”. Mai mult, despre proiectul de lege ce prevede liberalizarea mediului de afaceri, Andrian Candu a spus că este unul “foarte așteptat de mediul de afaceri și cu siguranță va da un imbold suplimentar pentru dezvoltarea economiei”. Proiectul privind declararea voluntară este un “mecanism pentru a aduce toate acele active din economia tenebră în economia albă”, a explicat Candu.

“Iată, dragi colegi, acestea sunt proiectele pentru care, trei fracțiuni parlamentare, PL, PLDM și PSRM sunt împotrivă”, a conchis președintele Legislativului. 

Sursa: unimedia.info