Declaratiile moldovenilor, care au aterizat pe aeroportul din Chisinau, dupa ce au fost blocati mai bine de 20 de ore in Londra

Tensiune si nervi intinsi la maxim pe un aeroport din capitala britanica. 120 de pasageri de pe cursa Londra-Chisinau au ramas blocati mai bine de 20 de ore, dupa ce aeronava care trebuia sa-i aduca acasa s-a defectat. Reprezentantii companiei Air Moldova, care a operat zborul, sustin ca problema tehnica a fost rezolvata cu greu deoarece muncitorii aeroportului ar fi in greva. 

“Nu am dormit de loc, in picioare am stat. Toata noaptea pana astazi ziua, nu au dormit nici copiii.” 

”Stresant. O sa zbor in continuare, dar nu cu Air Moldova.” 

S-au vazut acasa dupa aproape 24 de ore petrecute pe aeroportul Stansted din Londra. Aproape 120 de moldoveni, dintre care 10 copii, au innoptat pe unde au apucat, dupa ce cursa operata de Air Moldova a fost anulata. 

“Copilul a avut febra, diaree. Mi-a fost greu fara conditii, fara apa, fara cazare.”

Ar fi trebuit sa porneasca ieri la ora 14:20, ora Londrei, insa cu doua zile inainte de zbor compania a anuntat amanarea cursei pentru ora 21:20. Aseara, insa, dupa inregistrari, ajunsi in fata portiii de imbarcare, lucrurile au luat o alta turnura.

 “Nu avem nicio informatie de la Air Moldova.”

”Reprezentantii de la aeroport nici nu au putut face legatura cu Air Moldova.”

”Le sunau, le scriau emailuri si ei nici nu se uitau.”

”Erau randuri enorme.”

Moldovenii au dormit pe unde au apucat, pe hol, pe bagaje sau chiar la podea. Dupa o noapte de cosmar au fost anuntati ca zborul va fi la ora 9, apoi la 14, ca intr-un final sa porneasca spre casa aproape de ora 16. Oamenii se plang ca au dat sute de euro pentru un bilet si acuza compania ca nu le-a oferit nicio informatie despre zbor si nici nu au fost cazati pe timpul noptii.

”Erau cateva doamne insarcinate care au suferit. Vaucherile care s-au acordat au fost din partea aeroportului, nu din partea companiei.”

Pasagerii mai spun ca unii au renuntat intr-un final sa mai astepte si au facut cale intoarsa. Un moldovean se grabea pentru a ajunge la o inmormantare. Rudele care ii asteptau acasa au venit in repetate randuri la aeroport pentru a-i intampina, iar de fiecare data aflau despre o alta amanare.

”De trei orei. In jur de orele 8 dimineata, la 11 si acum.”

Intarzieri inregistreaza si alte curse operate de aceeasi companie, dar zi zborurile de la plecari. Acest italian trebuia sa porneasca in zori spre Atena, insa se va vedea pornit abia spre miezul noptii.

”Este incredibil pentru ca oficiul Air Moldova nu imi dau motivul amanarii. Personalul nu comunica si am chemat politia. Vreau sa scriu o cerere de despagubire. A fost la ora 9, iar acum e la 00:15.”

Purtatorul de cuvant de la AirMoldova sustine ca programul zborului Londra-Chisinau a fost dat peste cap dupa ce avionul s-a defectat, iar greva de pe aeroportul Stansted ar fi taraganat rezolvarea problemei tehnice, respectiv si alte curse au avut de suferit.

Declaratiile moldovenilor, care au aterizat pe aeroportul din Chisinau, dupa ce au fost blocati mai bine de 20 de ore in Londra

Sutrsa: protv.md