AU AJUNS ACASA FARA BAGAJE. Pagubitii sunt 90 de pasageri ai cursei Dublin-Chisinau

115 de pasageri ai cursei Dublin-Chişinău au aterizat pe aeroportul din Capitală fără bagaje. Oamenii au aşteptat în aerogară aproape jumătate de zi şi nu au primit nicio explicaţie. 

“Şase ore şedem, şi cerem explicaţie de la companie. De ce bagajele noastre nu au fost. Nică nu spun. Şăd şi se ascund, dau unul la altul”.

Acest cuplu a venit în Moldova, iar peste o săptămână tinerii vor juca nunta. În genţile pierdute pe drum erau hainele de mire şi mireasă.

“Tot ce este pentru nuntă, e în bagajele celea. Eu nu ştiu când ele o să vină. Alte persoane, sunt tot în situaţia aceasta. Tot au evenimente”, a spus pasagera Alina Tircea. 

“-Am cerut răspuns unde-i bagajul, ei au venit, şi ne-au înjurat. 

- Ce v-au spus? 

- Au spus închideţi gurile, ce urlaţi? Credeţi e OK? Eu cred că nu e OK de la o aşa companie.”

Într-o situaţie similară s-a pomenit şi acest bărbat. El avea în valiză medicamentele pe care trebuie să le administreze la oră fixă. 

“Jumătate de an în urmă, am avut operaţie la genunchi, şi am venit la o programare la medic. Da numai eu ştiu cum stau aici şi am, de la 7 stau în picioare”, a spus pasagerul Alexandru Grecu.

Compania care operează cursa a dat vina pentru cele întâmplate pe reprezentanţii aeroportul din Dublin, care, potrivit lor, în ultimul moment le-au schimbat pista de decolare. 

“Aeronava 320 care a operat zborul urma să decoleze de pe o pistă pentru aeronavele cu o capacitate mai mare. Însă din cauza unor reţineri pista a fost închisă pe timp de noapte. Şi atunci am fost nevoiţi să decolăm de pe pista cu o capacitate mai mică care nu permitea decolarea avionului cu greutatea existentă la moment”, a spus reprezentantă companiei aeriane, Mihaela Josan. 

Într-un final, pentru ca toţi pasagerii să ajungă la Chişinău, echipajul a decis să lase o parte din bagaje pe aeroportul din capitala Irlandei. Reprezentanta companiei aeriene dau asigurări că până mâine valizele călătorilor vor ajunge la Chişinău.

Sursa: publika.md