Valeriu Streleţ despre relaţiile cu Federaţia Rusă după semnarea Acordului de Asociere cu UE

Federaţia Rusă trebuie să ne lase libertatea de alegere referitor calea pe care vom merge şi cu cine trebuie să prietenim, a declarat Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat  în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

Valeriu Streleţ admite faptul că după semnarea Acordului de Asociere cu UE relaţiile Chişinăului cu Moscova ar putea să se înrăutăţească, dar consideră că nu există temei pentru aceasta. „Dacă pornim de la logica ruşilor, care spun că piaţa rusă ar putea fi invadată de produse europene, atunci cred că Uniunea Europeană ar trebui să se teamă mai tare de invazia produselor ruseşti şi din CSI, deoarece Republica Moldova deţine acorduri cu Federaţia Rusă şi statele CSI. De aceea consider acest argument al ruşilor lipsit de temei”, a precizat Streleţ.

Potrivit deputatului liberal democrat, politicile care le promovează Federaţia Rusă faţă de semnarea de către Chişinău a Acordului de asociere cu UE au substrat politic şi nu poate fi vorba de riscuri economice. „Tendinţa Federaţiei Ruse de a-şi menţine influenţa prin pârghii economice este una politică şi urmăreşte scopul de a-şi păstra spaţiul de influenţă”, consideră Streleţ.

În acelaşi context, deputatul a mai declarat că este o iluzie tentativa de a reconstitui ceva asemănător fostului imperiu sovietic.

Valeriu Streleţ a ţinut să combată şi mitul că piaţa moldovenească va fi abundată de produse europene, iar producătorii autohtoni vor falimenta. „Cunoaştem cu toţii că cererea determină ofertă. Nu vor fi mai multe produse europene decât va fi nevoie. Iar producătorii moldoveni se vor bucura de o piaţă externă fără ca să fie şantajaţi şi opriţi cu tot felul de embargouri”.

Referindu-se la numărul mare de eurosceptici din Republica Moldova, Streleţ consideră că acest fapt nu reprezintă o problemă. „Sunt suficiente 20-30 de minute de discuţie cu aceştia pentru a fi convinşi să-şi schimbe părerile. Prin aceste discuţii vom schimba ireversibil balanţa în favoarea vectorului european”, a conchis Valeriu Streleţ. 

 

Sursa : ipn.md