V-ați pornit într-o altă localitate? Riscați să fiți dat afară din transportO acțiune de amploare a avut loc la vama Leușeni și pe traseul național Chișinău-Ungheni, menită să combată transportul ilicit de pasageri.

Angajații Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), în comun cu agenții de circulație au retras plăcuțele de înmatriculare a șapte unități de transport auto.

Acțiunea a avut loc în cadrul unui control de rutină a modului în care se respectă legislația de către transportatorii de pasageri pe cursele naționale și internaționale. Operațiunea s-a desfășurat la punctul de trecere a frontierei Leușeni, dar și pe traseul Chișinău-Ungheni.

”Conducătorii auto au fost verificați dacă dețin actele necesare de prestare a serviciilor auto contracost. În total, au fost întocmite 12 procese verbale, iar 7 șoferi au rămas fără plăcuțele de înmatriculare. Aceștia nu dețineau actul de confirmare al controlului tehnic asupra autoturismului, controlul medicului și certificatul de competență profesională, nu aveau foaia de parcurs și copia conformă a licențelor de activitate”, potrivit MTID. Șoferii s-au ales cu amenzi de la 5 mii la 6 mii de lei, dar și cu plăcuțele de înmatriculare retrase pentru 30 de zile. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor anunță că procesul de verificare a transportatorilor va continua, până când fenomenul transportului ilicit de pasageri va fi eradicat.

Sursa: eurotv.md