Urmărirea penală în cazul omorului mamei jurnalistului Dumitru Ciubaşenco, FINALIZATĂ! Ce pedeapsă riscă inculpațiiUrmărirea penală în cazul omorului mamei jurnalistului Dumitru Ciubașenco a fost finalizată. Procuratura sectorului Râșcani a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui cuplu de concubini din capitală. 

Inculpatul, în vârstă de 53 de ani, şi concubina acestuia, de 29 de ani, sunt învinuiţi de comiterea omorului intenţionat, săvârşit cu deosebită cruzime, pentru care riscă pedepse de până la 20 ani de închisoare sau detenţiune pe viaţă.

Crima a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, pe str. Dimo din capitală. Un vecin al victimei, împreună cu concubina sa, au pătruns în locuinţa femeii.

Suspectul era dator femeii cu sume bănești. Se presupune că, de câteva ori, victima i-a împrumutat sume între 50 și 100 de lei pentru ca suspectul să-și cumpere băuturi alcoolice. În urma unui conflict, bătrâna, în vârstă de 75 de ani, a fost lovită cu un scaun, decedând pe loc.

 

Sursa : realitatea.md