(UPDATE) VIDEO // Percheziții la Soroca - 14 reținuți, cinci kilograme de droguri și muniții(UPDATE 10:34) Urmărirea penală pe caz a fost începută în luna iunie anului curent, iar conform materialelor cauzei penale, și în urma efectuării măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că grupul criminal implicat în circulația ilegală a drogurilor este format din mai multe persoane, fiecare dintre ele având rolul său bine determinat în cadrul grupului, și anume unii dintre membrii grupului se deplasează în Uniunea Europeană, mai exact în Germania, de unde procură droguri de tip hașiș și pastile ecstasy, pe care ulterior cu ajutorul automobilelor dotate cu ascunzișuri special amenajate în acest scop, transportă drogurile în Republica Moldova, unde o parte din droguri o distribuie în raioanele de Nord ale țării pentru comercializare, iar restul se transportă spre comercializare în Federația Rusă.

Totodată, s-a stabilit că, în luna iulie 2017, unul dintre membrii grupului criminal organizat, a fost reținut pe teritoriul Germaniei, iar în urma efectuării percheziției automobilului acestuia au fost depistate și ridicate 29 kg de hașiș, care urma să ajungă pe teritoriul Republicii Moldova, pentru comercializare.   

UPDATE (09:25) Șeful Direcției Antidrog, Ion Țurcanu, a declarat pentru Deschide. MD că în până acum au fost reținute 14 persoane, iar în timpul perchezițiilor au fost ridicate 5 kilograme de droguri, arme și muniții, totodată descinderile Direcției Antidrog din cadrul INI al MAI de comun cu procurorii PCCOCS continuă la această oră.

Perchezițiile sunt efectuate de către Direcția Nord și Direcția Antidrog al Inspectoratului Național de Investigație sub conducerea procurorilor PCCOCS. La fel este implicat și Serviciul Chinologic.

(UPDATE 09:25) Până la această oră au fost reținut 14 persoane, informația a fost confirmată de surse apropiate anchetei.

(Ora 08:15) Angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) efectuează în aceste momente aproximativ 50 de percheziții în nordul țării. Este vorba despre două dosare penale pornite pe trafic și comercializare de droguri. Unul este de gestionat de procurorii din oficiul principal de la Chișinău, cel de-al doilea – de procurorii Oficiului nord al PCCOCS. Operațiunea se desfășoară preponderent în orașul Soroca și localitățile învecinate. Sursele Deschide.MD susţin că acuzatorii de stat s-ar fi îndreptat încolo cu mai multe ordonanțe de reținere.

(UPDATE) VIDEO // Percheziții la Soroca - 14 reținuți, cinci kilograme de droguri și muniții

Sursa: deschide.md