Un regizor moldovean a luat marele premiu la un festival de cinema din Ucraina

Tânărul regizor moldovean Cristian Jereghi a luat marele premiu la un festival de cinema din Ucraina. Filmul său “Testamentul” înfăţişează situaţia reală din timpul conflictelor din ţara vecină. Pelicula regizată de Jereghi a fost apreciată drept cel mai bun documentar.

Festivalul “Nopţile deschise” a avut loc în noaptea dintre 28 spre 29 iunie, concomitent în 23 de oraşe din Ucraina.  Zeci de filme despre realitatea sângeroasă din Ucraina au fost prezentate publicului.

Cristian Jereghi nu şi-a putut lua trofeul pentru că nu a fost prezent la ceremonie. Cu ceva timp în urmă, tânărul s-a înrolat în armata ucraineană, dar continuă să filmeze documentare. În luna februarie, Cristian Jereghi a fost rănit în timpul exploziei unei grenade, în timp ce surprindea imagini de pe Euromaidan.

Sursa : Publika.md