Un grup de medici din Sankt Petersburg vor consulta pacienţi din Găgăuzia

Pe 21 iulie, în Găgăuzia va veni un grup de medici din spitalele principale din Sankt Petersburg. Vizita specialiştilor ruşi face parte din acordul încheiat între administraţia autonomiei şi cea a Sankt Petersburgului.

Pacienţii vor fi consultaţi de cardiolog, oftalmolog, ginecolog, oncolog, otorinolaringolog şi chirurg-pediatru. Consultațiile vor avea loc pînă la 26 iulie în toate centrele raionale din Găgăuzia – Comrat, Ceadâr-Lunga şi Vulcăneşti.