TRAGEDIE în capitală! Un bebeluş de patru zile a murit după ce a fost născut acasăUn copil de numai patru zile din capitală a decedat, după ce mama acestuia l-a născut acasă şi nu a anunţat medicii. Femeia l-a adus pe lume în data de 1 februarie şi a sunat la urgenţă abia ieri, când  bebeluşul a fost transportat la spital mai mult mort decât viu. Medicii nu l-au mai putut salva. 

“Copilul a fost transferat de Serviciul asistenţă medicală de urgenţă de la domiciliu în stare foarte gravă cu insuficenţă cardio-respiratorie de gradul 2, 3, şi hipotermie. Am încercat să-l ajutăm, dar cu părere de rău a decedat. Anchetatorul a discutat cu parinţii”, a declarat vicedirectorul Spitalului Clinic N.1, Ludmila Rusu.

Astăzi, urmează să fie efectuată expertiza medico- legală pentru a stabili cauza decesului. Se presupune că băieţelul a fost născut în apă, fapt care a putut provoca hipotermia. Poliţia şi procuratura cercetează cazul. Date oficiale arată că anual, în Moldova, aproape 70 de femei nasc acasă, fără prezenţa medicului.

Sursa : Publika.md