Tănase despe Constituție

Circa 70-80 la sută din articolele din Legea fundamentală nu necesită a fi supuse reformări şi trebuie să rămână intacte. Declaraţia aparţine preşedintelui Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi a fost lansată în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”.

Potrivit lui Tănase, aceste articole se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului, îndatoririle fundamentale, precum şi cele ce ţin de independenţa  şi integritatea teritorială. Totodată, magistratul s-a pronunţat asupra necesităţii reformării unor articole din Legea fundamentală şi a sugerat instituţiei prezidenţiale să iniţieze acest proces. „Va fi un proces de durată şi anevoios, în care vor fi antrenate mai multe forţe. Dar trebui să se determine structura statală pe care ar vrea s-o aibă cetăţenii”, a punctat Tănase.

Referindu-se la decizia CC, prin care s-a constat că limba vorbită pe teritoriul Republicii Moldova este limba română, Tănase a explicat că aceasta este o decizie explicativă şi nu este obligator ca Parlamentul să purceadă la modificarea articolului 13 din Constituţie, însă ar trebui să ţină cont de decizia respectivă. Preşedintele CC a mai adăugat că societatea nu este pregătită încă de această schimbare.

Invitatul permanent al emisiunii, jurnalistul Cristian Tabără, a opinat la fel că „societatea nu este destul de pregătită pentru a nu fi manipulată cu această schimbare” şi că „acest articol 13 a fost una din păcălelile Federaţie Ruse, pe care aceasta o foloseşte şi astăzi în interesele sale”.

Preşedintele CC s-a  pronunţat şi pentru revizuirea articolului care prevede că procurorul general este numit în funcţie de către Parlament. „ Este necesar de a găsi o modalitate pentru a exclude influenţa politicului din procuratură şi asigurarea independenţei procurorilor. Atât timp cât politicul va avea pârghii asupra procuraturi, reforma nu va reuşi”, susţine Tănase.

Tănase s-a pronunţat împotriva atribuirii Curţii Constituţionale a competenţei de a examina plângerile cetăţenilor cărora le-a fost încălcate drepturile în instanţele judecătoreşti. „Pe viitor ar fi un lucru foarte bun , în cazul dacă vom avea o justiţie funcţională. Acum justiţia noastră numai funcţională nu este. Astfel, am avea un blocaj al activităţii instanţei constituţionale”, a conchis magistratul.

Sursa : ipn.md