Tag "venit"

(DOC) Săracul Shor. Declară Bentley, case de milioane și credite noi. Jasmin aduce banii în casă

Ilan Shor, primarul de Orhei, declară pentru anul 2017 un venit de 909,628.31 lei, dintre care cea mai mare parte, peste 850 de mii de lei sunt bani câștigați de soția acestuia – Jasmin. De asemenea au crescut și datoriile declarate de primarul condamnat de prima instanță în dosarul BEM de la 41,294,613.40 lei în 2016 la 57,294,613.40 lei în 2017. Un alt bun care a fost cumpărat de Shor

(GRAFIC) Câți tineri sunt în Moldova, de unde au bani și în ce țări emigrează

Cei mai mulți tineri sunt în mediul rural Analizând numărul tinerilor pe medii de reşedinţă, observăm că structura pe grupe de vârstă este diferită, modificându-se pe parcursul anilor, şi anume: la începutul anului 2014, în mediul rural, cei mai mulţi tineri aparţineau grupului de vârstă 20-24 ani (27,2%), iar în mediul urban predominau tinerii cu vârsta de 25-29 ani (33,7%), pe când în anul 2018, în mediul rural 28,5% sunt

Moldovenii s-au asigurat medical mai bine decât CNAM s-a așteptat! Veniturile companiei au depășit suma planificată

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a acumulat, în primele opt luni ale anului curent, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) venituri de 4 miliarde 96 de milioane de lei, ceea ce constituie 102,3% faţă de suma planificată. Principala sursă de venituri o reprezintă contribuţiile procentuale din salariu şi din alte recompense, în volum de peste 2 miliarde 256 de milioane de lei, după care urmează

Chiril Gaburici traieste din banii pusi la ciorap

Traieste din banii pusi la ciorap. Cel putin asta sustine premierul, care pana a deveni premier avea un salariu de aproape un milion de lei. Chiar daca acum ridica o leafa de 100 de ori mai mica, Gaburici sustine ca nu a renuntat la nimic din ce-si putea permite inainte de a ajunge la Guvern. Premierul a ezitat un pic fiind intrebat despre salariu. Premierul sustine ca trecerea de la

Veniturile lui Dorin Chirtoacă. Ce deține în proprietate edilul

Candidatul Partidului Liberal (PL) la funcția de Primar general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, în perioada 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2014 a avut venit obținut doar de la locul de muncă de bază – 304 635,41 lei.  După cum informează TRIBUNA, potrivit declarației, Dorin Chirtoacă mai deține în proprietate o casă de locuit cu suprafața de 70 m.p, cota parte 1/3; un apartament cu suprafața de 90 m.p,