Tag "Urmărirea penală"

Operațiunea „tomograf”.Tărăboi în birourile medicale și discuții urâte despre pacienți

Bilanţul operaţiunii „Tomograf”: 14 bănuiţi, dintre care 7 reţinuţi şi 7 000 000 de lei, ridicaţi în urma percheziţiilor Paisprezece persoane sunt bănuite de corupere pasivă şi abuz de serviciu în dosarul medicilor reţinuţi pentru crearea unei scheme infracţionale de estorcare a banilor de la pacienţi. Din cei 14, şapte sunt deţinuţi în izolatoarele CNA şi Poliţiei pentru 72 de ore. Deşi oferă declaraţii organului de urmărire penală, doar unul dintre

Dosarul femeii înșelate de pușcăriaș: Procuratura Bender a anulat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale

Natalia Agapeeva, femeia care a fost înșelată de un pușcăriaș de circa 12 mii de euro, a primit o șansă de a-și recupera banii. Procuratura Bender și-a anulat propria ordonanță de neîncepere a urmării penale, emisă la 1 septembrie, 2017. După ce la 18 iulie, 2018, Natalia Agapeeva și-a făcut publică povestea prin intermediul portalului CrimeMoldova, la 20 iulie aceasta a contestat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale la procurorul ierarhic

(DOC) Un cetățean a depus o sesizare împotriva lui Ilan Șor la Procuratura Generală. Acesta solicită să se pornească urmărirea penală pe numele primarului de Orhei

Un cetățean pe nume Alexandr Petkov a depus la Procuratura municipiului Chișinău o sesizare împotriva primarului de Orhei, Ilan Șor, cu privire la protestul din data de 20 iulie, organizat de Șor și formațiunea sa pe care o conduce,  împotriva lui Andrei Năstase și Maia Sandu, care ar fi implicați în acțiuni de lichidare a rețelei de magazine sociale lansate de dânsul. În sesizarea sa,  Alexandr Petcov cere ca pe numele lui Ilan

Un polițist și mama sa riscă până la 15 ani de închisoare

Un ofiţer superior de sector din cadrul Inspectoratului de Poliţie Centru al Direcţiei de Poliţie municipiul Chişinău, împreună cu mama acestuia, vor compărea pe banca acuzaţilor pentru escrocherie, cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari. Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a expediat cauza penală de învinuire a celor doi în judecată. Potrivit probatoriului, în intervalul anilor 2016 – 2017, primind spre examinare plângerile unui bărbat

O moldoveancă, învinuită de trafic de ființe umane, extrădată R. Moldova. Se ascundea în Iași (VIDEO)

Polițiștii de frontieră continuă urmărirea penală în privința unei tinere moldovence, care ar fi implicată în comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane. Aceasta a fost extrădată R.Moldova de către autoritățile române. Tânăra pe nume Vanesa S., de 19 ani, este învinuită pentru comiterea infracțiunii de „trafic de ființe umane” pe teritoriul R. Moldova. Aceasta s-a eschivat de la cercetările pornite pe numele său și a părăsit R. Moldova, încercând

Cei mai corupți funcționari în R. Moldova, potrivit CNA

Judecătorii și polițiștii sunt lideri printre funcționarii din Moldova la capitolul corupție, arată datele unui raport al Centrului Național de Corupție (CNA) pentru anul 2017. Potrivit acestuia, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 119 cazuri de corupţie din partea judecătorilor și polițiștilor.  CNA a mai deconspirat cazuri de corupţie în sectorul privat (115), administraţia publică locală (100), securitatea bugetului şi patrimoniului public (96), medicină (30), educaţie (16). Ofiţerii Centrului

Un tată beat criță și-a bătut crunt fiul de doar 7 ani, în timp ce îi verifica temele

Un bărbat în stare de ebrietate și-a bătut crunt fiul vitreg de doar 7 ani. Băiatul a primit o mulțime de leziuni, un braț fracturat, o leziune cranio-cerebrală închisă și o contuzie a creierului. Forțele de ordine din regiunea transnitreană au finalizat urmărirea penală în dosarul lui Ivan Syurisi, un bărbat de 33 de ani, acuzat că a provocat intenționat vătămare corporală, transmite novostipmr.com. Potrivit datelor anchetei pe 17 noiembrie

FOTO. Noi detalii în cazul contrabandei cu anabolizante: 100000 de euro, arme și muniții, găsite la domiciliile făptașilor

Alte şase persoane au fost reţinute în cazul schemei de producere şi comercializare clandestină a produselor anabolizante contrafăcute. Printre cei reţinuţi se numără responsabilul de administrarea activităţii infracţionale a liderului grupării, dar şi un vameş, suspectat de afiliere la grupul infracţional destructurat.  În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţii complexe, organele de anchetă au identificat 8 membri ai grupării, implicaţi în organizarea activităţii de producere şi

Usatîi în emisia TVŢ: Plahotniuc atacă Rusia pentru a-şi obţine „alibi” în ochii SUA şi UE în cazul urmăririi penale

Plahotniuc are atacuri antiruseşti pentru a-şi obţine „alibi” în faţa partenerilor occidentali, în cazul unei urmăriri penale din partea organelor de drept ale Federaţiei Ruse, iar asta trebuie luat în calcul analizînd situaţia din Moldova. Despre aceasta Renato Usatîi a declarat în cadrul emisiunii „Pravo golosa” la postul rusesc de televiziune TVŢ. „Iarăşi astăzi vorbim despre ceea ce a vrut să obţină Plahotniuc, iar el a obţinut asta. Noi iarăşi

Chirtoacă: Dacă voi fi condamnat în acest dosar, atunci legile din Moldova nu reprezintă decât hârtii cu care se poate merge la veceu (VIDEO)

„În cazul în care o persoană, eu sau altcineva, pentru ceea ce scrie în acest dosar poate fi condamnată, atunci Constituția Republicii Moldova și celelalte legi nu reprezintă mai mult decât hârtii cu care se poate merge la veceu”. Declarația a fost făcută astăzi, 18 iulie, de primarul general, Dorin Chirtoacă, după o ședință de judecată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. „Se dorește discreditarea și asocierea numelui meu cu mită.