Tag "summit"

Dodon a dezvăluit ce va discuta cu Putin la Soci

Președintele Igor Dodon a declarat că, în cadrul summitului șefilor de state membre ale CSI care se va desfășura pe 11 septembrie la Soci, intenționează să discute cu Vladimir Putin provocările pe care le lansează Chișinăului la adresa Rusiei și situația din Transnistria CHIȘINĂU, 11 sept — Sputnik. Președintele Igor Dodon susține că va avea suficiente teme de discutat la Soci cu Vladimir Putin, potrivit RIA Novosti. „Este clar că vom comunica. Acolo

Igor Dodon şi Dmitri Medvedev au avut o întrevedere la Istanbul: Am discutat despre situaţia internaţională şi despre relaţiile biletarale

În cadrul vizitei sale la Istanbul, la lucrările celui de-al 25-lea Summit al şefilor de stat şi de Guvern al Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră, Igor Dodon a avut o întrevedere cu premierul Rusiei, Dmitri Medvedev. Oficialii au discutat despre situaţia internaţională şi despre relaţiile biletarele moldo-ruse. „I-am mulţumit lui Dmitri Medvedev pentru găsirea soluţiilor în privinţa exporturilor produselor moldoveneşti pe piaţa rusă, dar şi soluţionarea problemei migranţilor moldoveni”,

(VIDEO) Ți-ai închipuit vreodată, Vladimir Putin cântând la pian

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cântat la pian, duminică, la Beijing, în aşteptarea liderului chinez, Xi Jinping, pentru întâlnirea bilaterală pe care o aveau programată. Cei doi s-au întâlnit duminică, la reşedinţa Diaoyutai, după ce Putin a ţinut un discurs la summit-ul legat de noul plan al chinezilor pentru Drumul Mătăsii. Vladimir Putin a cântat pasaje din piese despre Moscova şi St. Petersburg, din era sovietică, potrivit agenţiei de ştiri

Zona euro nu renunţă încă la Grecia; Un nou summit va trage concluzia finală duminică

Zona euro nu renunţă încă la Grecia. Noi ajutoare, cu noi condiţii ar urma să evite un Grexit. Nu se ştie ce va face Tsipras. Duminică, un nou summit va trage concluzia finală. O relatare din Bruxelles de Bernd Riegert.Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat după summitul special al zonei euro că duminică 12.07 este ultimul termen-limită acordat Greciei pentru a veni cu un nou concept de ieşire din

Iurie Leancă: Summitul de la Riga trebuie să fie un duş rece pentru Chişinău. ALEGERI 2015

Preşedintele Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă” speră ca Summitul Parteneriatului Estic de la Riga să fie un duş rece pentru autorităţile de la Chişinău. Ex-premierul a declarat vineri, 22 mai, la o conferinţă de presă, că unica soluţie pentru a restabili încrederea şi sprijinul partenerilor europeni ar fi crearea unei majorităţi parlamentare funcţionale pro-europene.„Summitul este un prilej de a constata mai multe lucruri triste, care

Cel de-al patrulea Summit al Parteneriatului Estic se deschide astăzi la Riga

La Riga începe astăzi cel de-al patrulea Summit al Parteneriatului Estic. Evenimentul va fi prezidat de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care va reprezenta Uniunea Europeană împreună cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Potrivit Consiliului European, Summitul este un prilej pentru a demonstra că UE continuă să colaboreze strâns cu toţi cei şase parteneri independenţi şi suverani ai Uniunii, indiferent de nivelul de ambiţie al fiecăreia dintre aceste ţări în ceea

Nicolae Timofti va participa la summitul de la Riga

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va participa, în perioada 21-22 mai, la cel de-al patrulea summit al Parteneriatului Estic, ce se va desfășura la Riga. Șeful statului va avea întrevederi oficiale cu președintele Republicii Letonia, Andris Berzins, cu președintele Republicii Franceze, Francois Hollande, dar și cu alți oficiali europeni. Din delegația țării noastre mai fac parte ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, ambasadorul Republicii Moldova în Republica Letonia