Tag "ploi"

(VIDEO). Vremea rea în Italia. Şapte oameni au fost ucişi de furtună

Şapte oameni au murit în Italia din cauza furtunilor. Sunt şi zeci de răniţi, iar o persoană este dată dispărută. Vântul a suflat chiar şi cu 180 de kilometri pe oră, în timp ce ploile au provocat inundaţii şi alunecări de teren. În Veneţia, marea a atins cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani. Cu o furtună puternică s-a confruntat şi insula franceză Corsica. Pentru prima oară în istorie,

METEO: Vremea se răceşte şi vin PLOILE. Câte grade vor indica mâine termometrele

Mâine, în toată țara cerul va fi noros. Vântul va sufla din sud-vest, moderat, pe alocuri cu intensificări. La Briceni și Soroca vor fi 11 grade Celsius, iar la Bălți şi Orhei cu un grad mai mult. La Tiraspol şi Leova sunt prognozate 14 grade, iar la Comrat şi Cahul termometrele vor indica 15 grade.  În Capitală, în această noapte vor fi 10 grade, iar mâine se vor înregistra 14 grade

Vin ploile și frigul în Moldova. Prognoza pentru următoarele zile

Gata cu vremea frumoasă, ca de vară, în mijlocul lunii octombrie! După mai multe săptămâni cu temperaturi anormale pentru această perioadă, toamna adevărată își va intra treptat în drepturi. Vor mai fi 3 zile calde, cu soare, după care vremea se va răci brusc și va ploua. În weekend, temperaturile vor scădea cu până la 5-7 grade, iar spre mijlocul săptămânii viitoare, vremea se va răci și mai mult. Sunt

METEO | Luna octombrie va începe cu vreme relativ rece şi ploioasă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), transmite vreme răcoroasă, cer variabil şi pe alocuri ploi – pentru începutul lui octombrie Potrivit meteorologilor, în zilele ce urmează cel mai cald se aşteaptă să fie în regiunea de sud a ţării. În această zonă indicatoarele termometrelor ar putea să se ridice ziua până sub 20 de grade Celsius. În timpul nopţii, valorile termice de la sud vor atinge maxime de 11 grade. Prognozele

Meteorologii au prognozat ploi şi răcirea vremii

Toamna va încerca să intre în forţe în următoarea săptămână, când mercurul termometrelor va coborî cu până la zece grade, iar în mare parte a ţării se aşteaptă ploi, transmite MOLDPRES. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), schimbarea vremii se va resimţi deja la finele săptămânii curente. Astfel, duminică, în toată ţara se aşteaptă temperaturi încadrate între 15-20 de grade Celsius, ziua, şi 8-13 grade, noaptea. La fel, de duminică

Vine frigul peste Moldova. La sfârșitul săptâmânii temperaturile scad brusc şi vor cădea ploi

După vreme caldă cu temperaturi de vară, vin ploile de toamnă. De maxime generoase de până la 29 de grade ne vom bucura încă trei zile, însă de duminică se răceşte brusc. Ultima zi din această săptămână ne aduce vreme răcoroasă şi ploi în toată ţara. Dacă sâmbătă, în Capitală vom avea 27 de grade Celsius, atunci a doua zi temperaturile vor scădea cu 11 grade. Vremea mohorâtă se va

METEO // Codul galben de CANICULĂ expiră astăzi, dar vin temperaturi și mai MARI

Codul galben de caniculă anunțat de meteorologi expiră astăzi, 21 august, dar în weekend se anunță temperaturi și mai mari.  Dacă până astăzi, după orele amiezii, în raioanele centrale și de sud temperatura maximă a aerului a atins sau va atinge valori de plus 33 de grade Celsius, duminică meteorologii indică plus 35 de grade Celsius în Sud. Abia pentru marțea viitoare sunt anunțate și ploi. Menționăm că, până pe

Se întorc ploile cu descărcări electrice. Când și unde va ploua

Încă nu scăpăm de arşiţă. Meteorologii au prelungit până sâmbătă codul galben de caniculă. Maximele termice vor ajunge la 35 de grade în estul ţării. În acelaşi timp, sunt anunţate ploi de scurtă durată pentru următoarele zile. “Ne aşteptăm începând din următoarele zile de pe 17 până pe 20 să avem o instabilitate atmosferică şi se va caracteriza pentru partea de nord. Şi vor avea caracter izolat. Ploi de scurtă durată

Zeci de hectare de terenuri agricole și drumuri din raionul Soroca, distruse de ploi și grindină

Ploile torențiale din ultimele zile au afectat mai multe gospodării și drumuri din raionul Soroca. Pe alocuri, potrivit localnicilor, a plouat cu grindină.  Pe lângă aceasta, salvatorii au fost solicitați la defrișarea copacilor, atât pe teritoriul municipiului, dar și în satul Voloave, raionul Soroca. Totodată, ei au fost implicați la tractarea a două mijloace de transport în apropiere de satul Cosăuți, unde au rămas blocate pe malul râului Nistru cinci

Săptămână de foc pentru Moldova: Maxime de +33 °C și furtuni

După un sfârşit de săptămână cu vreme caracteristică sezonului, meteorologii prognozează o perioadă caniculară şi ploi cu descărcări electrice, preponderent în regiunea de nord a ţării. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), începând de luni, în toată ţară se prevăd maxime termice de 31-33 grade Celsius, ziua. Noaptea, se aşteaptă până la 23 grade Celsius. Căldurile mari vor fi însoţite de ploi cu descărcări electrice. Dacă la centru şi sud