Tag "număr de înmatriculare neutru"

Amenzi pentru conducerea vehiculului cu număr de înmatriculare din stânga Nistrului de o persoană domiciliată în alte localități. Ce propun autoritățile

Conducerea vehicului cu număr de înmatriculare din una dintre unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender sau cu număr de înmatriculare neutru de către o persoană care are domiciliu într-o altă localitate decât cele din regiunea transnistreană se va sancționa contravențional. Prevederea se conține într-un proiect propus pentru consultări publice. Astfel, pentru asemnea încălcări, persoanele fizice riscă o amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale, adică de la 3.000