Tag "lista neagră"

După scandalul produselor alterate în grădinițe, unele firme au revenit pe piață

La mai bine de un an de la scandalul produselor alterate în grădinițe, unele firme implicate au revenit pe piață și câștigă în continuare contracte în urma licitațiilor publice. Într-o conferință de presă la IPN, Sabina Popov membră a Asociației „Părinți Solidari”, s-a referit la unul dintre agenții economici vizați, Lovis Agro. Timp de jumătate de an de la anchetă, respectivul agent economic nu a participat la licitații, însă începând cu a

ULTIMĂ ORĂ / Umilință maximă pentru Rogozin. Acesta a fost întors de România și a aterizat la Minsk

Avionul la bordul căruia se află vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, a fost obligat să se întoarcă din drumul spre R. Moldova. Asta după ce forțele aeriene românești i-au interzis avionului în care se afla demnitarul rus să survoleze spațiul aerian al României. Din această cauză, nava a fost nevoită să zboare o perioadă de timp deasupra Ungariei. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe a României, dar și de

Usatîi a fost inlcus în “lista neagră” a Ucrainei și ar putea fi cercetat penal

Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi, are interdicție de intrare în Ucraina și ar putea fi cercetat penal. Autoritățile statului vecin l-au inclus în lista neagră a persoanelor indezirabile pentru că a ignorat cerința Kievului oficial și a mers în peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014. Un alt motiv este că primarul de Bălți, care se ascunde la Moscova de justiția moldovenească, are legături strânse cu