Tag "Grupul de iniţiativa"

Eșec pentru grupul de inițiativă pentru anularea votului mixt. CEC a refuzat să-l înregistreze (VIDEO)

Comisia Electorală Centrală (CEC) nu a înregistrat grupul de inițiativă privind începerea colectării semnăturilor pentru lansarea unui referendum consultativ legislativ pentru anularea legii privind modificarea sistemului de vot. După lungi dezbateri acide dintre membrii CEC și membrii grupului de inițiativă, s-a constata că există mai multe neconcordanțe în declarațiile și documentele prezentate de membrii grupului, fapt pentru care s-a decis respingerea inițiativei. Astfel, CEC și-a argumentat decizia prin faptul că

Ce va urma după protestul de amploare care a avut loc în Chişinău

Peste 40 de mii de persoane au ieşit duminică, 3 mai, la un miting de protest în centrul capitalei. Manifestaţia a fost organizată de Platforma civică „Demnitate şi Adevăr”, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, „împotriva guvernării corupte, a furturilor de proporţii şi transformării lor în datorie de stat şi împotriva presei controlate politic”. Jurnalista Angela Aramă, membră a Grupului de iniţiativă, a spus că în Piaţă s-au adunat peste 40