Tag "condamnați"

Șapte români, condamnați la ani grei de închisoare în Londra. Au furat peste 3.000.000 de euro

Şapte români au fost condamnaţi la ani grei de închisoare în Marea Britanie pentru fraudă cu carduri bancare, cu un prejudiciu de peste 3 milioane de euro. Pedeapsa cea mai mare, de 11 ani de închisoare, a primit-o cel considerat creierul grupării de infratori. El proiecta dispozitivele amplasate pe bancomate, care copiau ilegal datele de pe carduri. Acesta a fost condamanat în lipsă pentru că ar fi fugit din Marea

Moldoveni condamnați în Marea Britanie pentru spălare de bani

Justiția britanică a condamnat 5 persoane, inclusiv 3 cetățeni ai Republicii Moldova, la diverse termene de închisoare pentru organizarea unei rețele de spălare a banilor pentru grupări de criminali cibernetici în Europa de Est.  Afacerea era condusă de Iurie Mereacre, un moldovean de 37 de ani, din apartamentul său într-un cartier din Londra, fiind ajutat de asociații lui – Iurie Bivol (36 de ani), Serghei Bivol (31 de ani) și

Părinții care și-au vândut copilul, dar și nemțoaica care l-a cumpărat, condamnați la ani grei de închisoare

Părinții care și-au vândut copilul în februarie curent, dar și nemțoaica care l-a cumpărat, au fost condamnați la ani grei de închisoare. Procuratura Hîncești a încheiat astăzi cauza penală privind învinuirea a trei persoane de trafic de copii.  Potrivit unui comunicat emis de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, cei doi părinți au fost condamnaţi la 15 şi respectiv 17 ani închisoare, iar cetățeana Germaniei a fost condamnată la 18 ani închisoare,

Instanța de judecată a condamnat participanții la protestul împotriva votului mixt la 10 zile de arest

Activiștii „Partidului Nostru”, Stanislav Vlasov și Serghei Tomșa, reținuți la acțiunea de protest contra sistemului electoral mixt, din seara de miercuri, 19 iulie, în fața Parlamentului, au primit zece zile de arest. O decizia în acest sens a fost adoptată vineri, 21 iulie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sectorul Buiucani. Judecătorii au refuzat să ia în calcul faptul că niciunul nu are antecedente penale, precum și că Serghei Tomșa are sub

Un cuplu din capitală, condamnaţi pentru omorul a doi copii nou-născuţi

Doi concubini din municipiul Chişinău au fost recent condamnaţi la ani grei de închisoare pentru ca şi-au omorât copiii nou-născuţi. Oficiul Principal al Procuraturii capitalei a acumulat suficiente probe şi a demonstrat în faţa magistraţilor că, în decembrie 2009, imediat după ce a născut la domiciliul său din sect. Botanica, concubinul femeii, la indicaţia acesteia, i-a aplicat pruncului o lovitură mortală. În continuare, bărbatul a îngropat corpul neînsufleţit al nou-născutului

Legea amnistiei, eliberează pușcăriași: Cei 14 judecători reţinuţi în dosarul de spălare de bani ar putea scăpa de pedeapsă

Peste o mie de condamnaţi au beneficiat, până la mijloc de februarie, de Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, 333 dintre aceştia fiind eliberaţi din închisori, scrie zdg.md. Pe lângă deţinuţii condamnaţi pentru infracţiuni uşoare, de Legea amnistiei au beneficiat sau ar putea beneficia şi o serie de funcţionari publici, inclusiv cei 14 judecători reţinuţi în dosarul de spălare a 20 de

Peste 600 de condamnați au fost amnistiați în ultimele patru luni, iar alții speră să ajungă acasă de Crăciunul pe stil vechi (VIDEO)

La patru luni de la intrarea în vigoare a legii amnistiei, de grațiere se bucură acum peste 600 de condamnații, care au trecut testul comisiilor penitenciare. Ei au fost puși în libertate de către judecătorii de instrucție cu câteva luni, unii chiar cu câțiva ani, înainte de ispășirea completă a pedepsei. Unii dintre aceștia speră că vor sărbători Crăciunul pe vechi acasă, alături de cei dragi.