Stop Cadru: Motivul pentru care deputatul Constantin Țuțu a trezit nedumerire la ședința Parlamentului (VIDEO)

Deputatul în Parlamentul Republicii Modova de partea fracțiunii PDM, Constantin Țuțu, a „călcat strâmb” din nou. De data aceasta a încercat să pună o întrebare privind Proiectul de Lege prezentat de către viceministrul culturii, Gheorghe Postică, cu referire la monumentele de for public. Acesta a încurcat noțiunea de „monument de for public” cu cea de „monument istoric”, creând o nedumerire în sala Parlamentului.

„Sunt în Republica Moldova foarte multe monumente neînregistrate și sunt multe persoane care vor să construiască. Care este procedura?”, s-a interesant Țuțu. 

Întrebarea acestuia nu a fost înțeleasă de către Gheorghe Postică, care a ținut să prezinte Legea în Parlament. Astfel, deputatul PD a reiterat întrebarea: „Sunt multe monumente care nu sunt autorizate și deja sunt persoane care au teren și  vor să construiască ceva acolo, vreo casă. Care este procedura?”.

În acest sens, Gheorghe Postică a explicat că este vorba de monumente de for public, ci nu de cele istorice și nu e vorba de clădiri. 

„Vorbim de statui, busturi, forme neconvenționale. Acest tip de monumente sunt identificate doar la inițiativa autorității publice locale, nu a unor persoane fizice. Ceea ce aveți în vedere ține de altă legislație, legislația monumentelor istorice. Această lege nu are tangență cu monumente istorice”, a explicat viceministrul. 

Declarațiile au fost făcute în cadrul prezentării Proiectului de Lege propus de Guvern privind monumentelor de for public.  

Sursa: realitatea.md