sase-permise-de-conducere-obtinute-ilegal-anulate-de-cris-registruŞase permise de conducere, obţinute prin fraudă, au fost anulate de ÎS “CRIS Registru”. Potrivit informaţiilor, patru cazuri au fost depistate în urma monitorizării activității Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Bălți, iar alte două la Centrul de Calificare a Conducătorilor Auto din Chișinău.

Verificările au fost efectuate urmare a unei anchete de serviciu interne, în contextul măsurilor anticorupție inițiate de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

Ca urmare, prin utilizarea sistemului de monitorizare video, grupul de control a constat că posesorii celor 6 permise au obținut calificativul “admis” nejustificat, iar de către examinatori nu au fost documentate toate încălcările și greșelile.

Informația despre anularea permiselor respective urmează să fie introdusă în Registrul de Stat al Conducătorilor de Vehicule, cu înștiințarea Inspectoratul Național de Patrulare.

Examinatorii care au admis aceste nereguli au fost sancționați administrativ.

Reamntim că în luna septembrie, alte 17 permise de conducere auto, obținute prin fraudă, au fost anulate în premieră, prin ordinul ÎS CRIS „Registru”, în urma verificării minuțioase a desfășurării examenelor pentru obținerea permiselor de conducere la proba practică.

Sursa : today.md