Saptamana acesta vom avea parte de temperaturi inalte, dar si de ploi frecvente. Maximele promise de meteorologi sunt de +22 °C

Săptămâna aceasta vom avea parte de temperaturi pozitive, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Valorile termice ale aerului pe care ni le promit meteorologii sunt destul de generoase, până la +22 de grade (în ziua de sâmbătă, în partea de sud a țării), dar va ploua frecvent, mai ales în partea de nord a țării. 

Astfel, la noapte se așteaptă ploi slabe la sud și în centrul țării, iar minimele vor coborî până la +1, 0 grade la sud și în centru și până la -1 grade la nord. 

Mâine ziua, maximele vor ajunge la +8… +10 grade Celsius.

Miercuri se așteaptă ploi slabe pe întreg teritoriul țării, pe timp de zi. Maximele diurne vor fi similare celor de marți, între +8 și +10 °C, iar noaptea se va răci până la -1… -3 grade.

Joi se mai încălzește puțin pe timp de zi. Astfel, maximele prognozate sunt de +13… +15 grade Celsius. Noaptea va fi la fel ca în zilele precedente. De asemenea, la nord se așteaptă ploi slabe. 

Vineri temperaturile vor crește atât ziua, cât și noaptea. Se așteaptă minime nocturne de până la +2… +4 grade și maxime diurne de până la +14… +16 grade Celsius. Totodată, la nord și în centru se așteaptă ploi slabe.

Sâmbătă va fi cel mai cald, dar va ploua la nord. Noaptea vor fi minime de +3… +5 grade, iar ziua, maxime de până la +20… +22 de grade. 

Duminică va ploua în întreaga țară, iar temperaturile aerului vor scădea cu câteva grade ziua, dar vor crește pe timp de noapte. Astfel, minimele nocturne vor fi între +4… +6 grade, iar maximele diurne, între +18 și +20 de grade.

Către începutul săptămânii viitoare va continua să plouă.

Urmăriți constant prognoza meteo pentru a fi la curent cu toate reactualizările meteorologilor.

Sursa: realitatea.md