Rusia, FARA diplomati in jumatate de Europa si SUA Prima reactie a Moscovei

Deciziile unor ţări din cadrul Uniunii Europene şi Statelor Unite de a expulza diplomaţi ruşi reprezintă „erori”, iar Rusia va răspunde simetric la aceste „provocări”, avertizează Administraţia Vladimir Putin.

„Regretăm puternic deciziile a numeroase ţări de a expulza diplomaţi ruşi; ne vom ghida după principiul reciprocităţii. Deciziile de expulzare a diplomaţilor ruşi sunt erori, iar referirile la cazul Serghei Skripal sunt total lipsite de fundament”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Transmitem un protest puternic faţă de hotărârile unor state UE şi NATO de a expulza diplomaţi ruşi. Vom avea o reacţie simetrică. Vom pregăti măsuri în următoarele zile şi vom da răspunsuri fiecărei ţări. Considerăm că sunt măsuri neprieteneşti, care nu contribuie la stabilirea sarcinilor şi intereselor de aflare a adevărului privind incidentul produs pe 4 martie în orăşelul britanic Salisbury”, a comunicat Ministerul rus de Externe.

Numeroase state UE, inclusiv România, precum şi Statele Unite şi Canada au anunţat expulzări de diplomaţi ruşi ca reacţie la atacul chimic comis pe 4 martie în Marea Britanie, atribuit Moscovei, care neagă orice implicare. Din SUA, de exemplu vor fi expulzați 60 de diplomați, iar din Marea Britanie au plecat 23 de diplomați ruși.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a anunţat că 14 state membre UE au decis să expulzeze diplomaţi ruşi ca reacţie la atacul neurotoxic din Marea Britanie, despre care se crede că ar fi fost orchestrat de Moscova.

Oficialul UE a mai declarat că nu este exclus ca în perioada următoare să fie luate măsuri suplimentare.

Potrivit agenţiei de ştiri Bloomberg, statele europene care au anunţat expulzarea unor diplomaţi ruşi sunt: Franţa (4 diplomaţi), Lituania (3), Cehia (3), Danemarca (2), Italia (2), Germania (4), Olanda (2), România (1), Polonia.

Sursa: ziarulnational.md