Regulile lui Chirtoacă, anulate de judecători: Fără pasageri în picioare în microbuzele din ChișinăuȘoferii microbuzelor din municipiul Chișinău vor fi obligați să transporte pasageri doar pe scaune. Judecătorii au anulat prevederile dispoziției primarului Capitalei din anul 2014 care permitea transportatorilor să accepte până la șapte sau zece pasageri în picioare, în funcție de unitatea de transport. Chiar și așa, această dispoziție nu a fost niciodată respectată, așa cum șoferii de microbuze nu au respectat nici alte reguli.

Curtea Supremă de Justiție a emis o încheiere în acest subiect după un proces ce a durat 2 ani între Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și Primăria Capitalei. Judecătorii au menținut de fapt în vigoare hotărârea primei instanțe și cea a Curții de Apel, care au dat dreptate Cancelariei de Stat.

Pe 17 octombrie 2014, după lungi dispute publice privind necesitatea instituirii unor reguli stricte pentru transportatorii privați din oraș, primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a emis o dispoziție care să reglementeze activitatea acestora – începând de la itinerarele rutelor până la numărul maxim de pasageri admiși în unitatea de transport, scrie moldnova.eu

Astfel, Primăria a decis să stabilească noi itinerare pentru microbuzele din Capitală și să fixeze un orar pe care șoferii să-l respecte. „Intervalul de circulație nu va fi mai mare de 15 minute între ora 6:00 și 7:00 și nu mai mare de 20 minute între orele 21:00 și 23:00”, scrie în dispoziție. De asemenea, punctul 3 al documentului conține o anexă în care sunt numerotate o serie de cerințe pe care autoritățile locale le-au impus administratorilor rutelor de microbuze: respectarea limitei de viteză de maxim 50 km pe oră, oprirea transportului doar în stații și locuri special amenajate, respectarea orarului de circulație, asigurarea stării tehnice corespunzătoare a unităților de transport, cuplarea centurii de siguranță, neadmiterea fumatului sau a utilizării telefonului mobil de către șoferi etc.

Punctul 4 prevede numărul maxim admis pentru pasagerii transportați în picioare. Astfel, edilul Capitalei a permis transportatorilor să accepte până la șapte călători în picioare pentru microbuzele cu bază medie (10-16 locuri) și zece pasageri în picioare pentru cele cu bază lungă (14-21 locuri).

În aprilie 2016 a fost pronunțată prima hotărâre în acest proces – Judecătoria Centru a dat dreptate Cancelariei de Stat și a dispus anularea prevederilor care permit șoferilor de microbuze să transporte pasageri în picioare. Aceeași decizie a fost menținută în vigoare și de Curtea de Apel, pe 5 octombrie 2016. La începutul acestui an Primăria Capitalei a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) împotriva celor două hotărâri.

Judecătorii CSJ au menținut de fapt în vigoare hotărârea primei instanțe și cea a Curții de Apel, care au dat dreptate Cancelariei de Stat.

Sursa: independent.md