Referendumul propus de PLDM și PLR, respins de Curtea Constituțională

Referendumul pentru revizuirea Constituţiei RM, în partea ce ţine de procedura de alegere şi demitere a preşedintelui prin votul direct al cetăţenilor, nu va avea loc. Magistrații Curții Constituționale au respins, unanim, proiectul liberal-democraților și liberal-reformatorilor, care propuneau ca plebiscitul să aibă loc în aceeași zi cu alegerile parlamentare, pe 30 noiembrie.

„Curtea a constatat că inițiativa nu respectă cerințele privind procedura de revizuire a Constituției și de calitate a textului. Or, la inițiativa de revizuire a Constituției urmează a fi respectat termenul de 6 luni din momentul prezentării inițiativei. În același timp, Curtea a constatat divergențe între întrebarea formulată și textul constituțional din proiectul de lege. Întrebarea: Dacă sunteți de acord cu alegerea și demiterea președintelui țării prin vot direct? Sunt două probleme, la care persoana este obligată să dea un singur răspuns. În afară de aceasta, întrebarea generică formulată și textul proiectului de lege sunt diferite, în situația în care legea constituțională prevede, pe lângă alegere și demitere, și suspendarea din funcție, care nu se regăsește în întrebare. Or, persoana este chemată să se exprime la referendum și urmează să răspundă printr-un singur răspuns la două chestiuni și, în același timp, proiectul de lege conține prevederi care excedează din întrebarea formulată. Astfel, nu sunt respectate prevederile constituționale”, a explicat secretarul general al Curții Constituționale, Rodica Secrieru.

Liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, s-a arătat surprins în legătură cu decizia Curții. „Când am prezentat această inițiativă, am avut în vedere practica anterioară. CC s-a pronunțat în două avize în 2010 referitor la același subiect. O eventuală nouă abordare din partea CC ne surprinde și ne lasă fără replică”, a declarat Streleț.

El a menționat că prin organizarea unui referendum constituțional împreună cu alegerile parlamentare ar fi fost evitate cheltuielile suplimentare, dar și ar fi fost atins pragul necesar pentru validarea referendumului.

Avizul Curții este definitiv și nu poate fi supus căilor de atac.

PLDM și PLR au propus, săptămâna trecută, organizarea unui referendum republican pentru revizuirea Constituţiei RM în partea ce ţine de procedura de alegere şi demitere a preşedintelui prin votul direct al cetăţenilor. 

Sursa : Jurnal.md