Proprietarii apartamentelor cu încălzire autonomă vor plăti mai puţin pentru energia termicăDeţinătorii centralelor de încălzire autonomă, care s-au deconectat de la sistemul termic colectiv, vor plăti pentru energia consumată în cadrul blocului până la 10% în loc de 20% calculate în prezent, transmite IPN cu referire la modificările şi completările la Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale, aprobate de Guvern în şedinţa din 27 aprilie 2016.

Modificările vin să răspundă numeroaselor adresări ale consumatorilor din municipiile Chişinău şi Bălţi.

Argumentul principal al deciziei este că 20% din costul unui metru pătrat este o povară financiară pentru deţinătorii de centrale autonome de încălzire, deoarece facturile achitate de ei pentru consumul de gaze naturale sunt mult mai mari decât cele ale consumatorilor conectaţi la sistemul centralizat.

Astfel, din momentul adoptării, proprietarii de cazane termice autonome din cadrul blocurilor conectate la sistemul de încălzire centralizat, vor achita 10% din volumul de energie termică consumat de bloc.

Acest procent va fi valabil până la aprobarea Metodologiei de calcul a coeficientului în funcţie de zonele de amplasare a apartamentelor în interiorul blocului.

De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a instituit un grup de lucru, care va elabora un nou Regulament, iar Agenţia pentru Eficienţă Energetică va finaliza Metodologia de repartizare a volumelor şi costului de energie termică livrată între consumatorii unui bloc locativ, prin care va fi stabilită o diferenţiere a procentului de calcul pentru apartamentele debranşate de la sistemul colectiv de alimentare cu energie termică în cadrul blocului, în funcţie de amplasarea acestora, inclusiv apartamentele situate la primele şi ultimele etaje, precum şi cele din colţ.

În baza acestei metodologii urmează să fie efectuat auditul energetic al blocurilor, în urma căruia va fi stabilit nivelul exact al consumului termoenergetic al fiecărui apartament şi calculat procentul corespunzător pentru apartamentele deconectate de la sistemul termic centralizat.

Sursa : radiochisinau.md