Primaria Orhei De Paste Orheiul a devenit cel mai luminos oraa din tara

Orheiul a devenit cel mai iluminat oraș din Republica Moldova, dar și din regiune, iar asta a fost posibil grație programului de modernizare și iluminare stradală a municipiului, anunță un comunicat de presă al autorităților locale.

Primăria municipiului Orhei a dat în exploatare etapa finală a proiectului de iluminare stradală.

Programul de modernizare a iluminatului urban a asigurat acoperirea completă a străzilor orașului, trotuarelor și curților cu sisteme de iluminare pe timp de noapte, care a fost implementat în mai multe etape. 

“Peste 750 de piloni de iluminat, zeci de kilometri de cablu nou, peste 2800 de lămpi LED economice moderne, precum și echipamentul necesar, au fost înlocuite sau instalate din nou în oraș, în doar câteva luni de zile de la lansarea acestui program”, se mai scrie in comunicat.

Potrivit sursei, “Cu siguranță, iluminarea reprezintă una dintre cele mai importante misiuni ale Primăriei. Iluminarea reprezintă atât siguranță, cât și frumusețea orașului, dar și multe alte aspecte. Astăzi, finalizăm cea de-a treia etapă a iluminării stradale, care include instalarea a peste 750 de unităţi de iluminare. Acest lucru reprezintă o mândrie pentru noi și o siguranță pentru orășeni”  – a declarat Ilan ȘOR.

Primaria Orhei De Paste Orheiul a devenit cel mai luminos oraa din tara

Sursa: unimedia.info