Pretor Judecătorii au decis anularea deciziei lui Chirtoacă și reluarea construcției de pe strada Alba-Iulia 113La Primăria Chișinău ne-au comunicat că firma „Restart Business” a atacat dispoziția lui Chirtoacă în judecată. „Compania de construcții a suspendat în instanță dispoziția până la examinarea în fond a cauzei. Primăria la sigur va veni pe parcursul zilei cu o reacție. Anterior, am propus companiei respective să facă schimb de terenuri și să construiască în altă parte. Evident, ei au încercat să meargă pe o altă cale. Nu cred că până la urmă vor reuși”, a comunicat pentru Agora șeful Direcției relații publice a Primăriei Chișinău, Vadim Brânzaniuc.

Pretorul adjunct al sectorului Buiucani, Vasile Mistreanu, a citit chiar din decizia judecătorească:

„Încheiere a Judecătoriei Centru din data de 7 august 2015: se admite cererea Restart Business în partea aplicării măsurilor de asigurare a acțiunii. Se suspendă acțiunea 1 și 2 din dispoziția primarului general 525 din data de 2 iulie 2015 până la executarea cauzei în fond. Încheierea se execută imediat”

„Decizia nu este definitivă, are drept de atac la Curtea de Apel timp de 15 zile, ceea ce Secția Juridică a primăriei trebuie să o facă și o va face. De fapt, cu Restart Business probleme nu au fost niciodată. Ei ce, sunt vinovați că au cumpărat terenul la licitație? Ei au proiectul, autorizația, totul este semnat…”, a mai spus vicepretorul sectorului Buiucani, Vasile Mistreanu.

După reportajul realizat de Agora pe șantierul de construcții, am reușit să luăm legătura cu brigadierul echipei de muncitori, responsabil de ridicarea blocului locativ, Gheorghe Bahnari. El spune că nu are nimic împotriva recursului pe care-l va face primăria. „Lasă-i să facă recurs, nu-i o problemă. Haideți s-o luăm invers. Acest teren a fost cumpărat la licitație, sunt documente de vânzare-cumpărare și s-a cheltuit o grămada bani aici. Noi am cumpărat lotul care era clasat ca zonă verde. De ce atunci nimeni nu a vrut să facă parc aici?”, se întreabă retoric Bahnari.

AGORA amintește că la 2 iulie Primăria Capitalei a anulat autorizația de construcție ce viza zona dată. Decizia a fost luată după ce un grup de locatari de pe str. Alba Iulia nr. 113 (s. Buiucani) a sesizat cu câteva săptămâni în urmă că în preajma blocului lor demarează o nouă construcție. Potrivit lor, în zonă sunt deja 5-6 blocuri noi, iar noul edificiu distruge unicul scuar verde existent în vecinătate. 

Sursa : agora.md