Премьер Лянкэ Premierul Leancă nu respinge posibilitatea revizuirii statului de neutralitate al Moldoveiотклоняет возможность пересмотра нейтрального статуса Молдовы

Premierul Moldovei, Iurie Leancă, a declarat pentru postul de radio BBC4 că Moldova este o țară neutră, dar având un conflict înghețat pe teritoriul său și o poziție nefavorabilă internă față de NATO, guvernarea trebuie să găsească un consens cu blocul militar.

Premierul și-a exprimat speranța că Moldova nu va ajunge la situația să revizuiască statutul de neutralitate, dar nici nu a negat o astfel de posibilitate.

„Neutralitatea este un concept. Aderarea la un bloc militar ar putea constitui un obiectiv. Trebuie să examinăm cu mare atenție situația reală. Trebuie să găsim un consens cu NATO, avem un conflict înghețat, dar avem și o opinie publică internă nefavorabilă NATO”, a declarat Iurie Leancă, fiind întrebat dacă ar accepta prezența militară a Occidentului în Moldova, în contextul situației actuale din Ucraina.

Premierul Iurie Leancă este prim-vicepreședinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova, condus de fostul Premier demis pentru acte de corupție, Vladimir Filat. În programul politic al formațiunii liberal – democrate este prevăzută revizuirea statutului de neutralitate și aderarea Moldovei la Alianța Nord-Atlantică.

Totodată, majoritatea parlamentară, din care face parte și PLDM, refuză de mai bine de jumătate de an să examineze un proiect de lege înaintat de PCRM, care prevede consolidarea statutului de neutralitate al Moldovei.

Art.11 al Constituției prevede că ”Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanent”, și că ”Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”.