Petru Bogatu: Rămînerea lui Filat, Ghimpu şi Lupu în jocul politic de la Chişinău este o condiţie neapărat trebuincioasă

Rămînerea lui Filat, Ghimpu şi Lupu în jocul politic de la Chişinău este o condiţie neapărat trebuincioasă nu doar pentru un scor electoral cîştigător, ci şi pentru o bună guvernare după alegeri. De această părere este cunoscutul analist politic Petru Bogatu.

După cum relatează TRIBUNA, într-o analiză politică publicată pe www.politicon.md, el menţionează că aceşti trei lideri de partide, „care au făcut istorie pe scena politică autohtonă în ultimi ani, se află într-un con de umbră tot mai alungită” şi afirmă în context că „orice s-ar spune, fără Vlad Filat, Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, Republica Moldova arăta astăzi altfel”. „Pînă şi o privire sumară aruncată asupra evoluţiilor politice de la 2007 încoace demonstrează că aceştia au jucat un rol decisiv şi imposibil de subestimat în răsturnarea regimului Voronin, care se transforma într-o autocraţie de tip putinist”, notează analistul.

Petru Bogatu se întreabă „încotro merg cei trei politicieni” şi dacă „vor izbuti să revină pe linia întîi după viitoarele alegeri parlamentare sau nu”.

În opinia sa, „fără Filat nu numai PLDM, ci şi cauza europeană n-ar avea nicio şansă în viitoarele alegeri”. „Deşi Leancă a confirmat în postul de premier, iar popularitatea lui creşte, liderul liberal-democrat constituie singurul liant care cimentează partidul. În lipsa lui Filat formaţiunea s-ar fragmenta şi ar intra în derivă. De unde şi concluzia că de soarta politică a liderului PLDM depinde şi soarta politică a lui Diacov, Plahotniuc sau Corman. O eventuală degringoladă în PLDM va provoca o reacţie în lanţ, prăbuşind şi PDM. Ultimii cinci ani arată că partidele de la guvernare funcţionează pe principiul vaselor comunicante. O febră în PLDM provoacă neapărat o gripă acută în PDM. Şi viceversa. Astfel, interesul general al partidelor de la guvernare este ca Filat să revină. Unde mai pui că un PLDM cu două inimi (Filat şi Leancă)  are mai multe şanse să cîştige competiţia electorală”, scrie Petru Bogatu.

Analistul menţionează că, „în ceea ce îl priveşte pe Ghimpu, de el depinde nu numai revenirea PL-ului la guvernare, ci şi viitorul politic al lui Dorin Chirtoacă”. „Activitatea de primar şi aflarea sa îndelungată în umbra unchiului i-au erodat puternic imaginea. Fără un succes notabil al PLDM-ului în alegerile parlamentare şi fără sprijinul liberal-democraţilor în alegerile pentru primăria Chişinăului din 2015, Chirtoacă nu are cum învinge. Soluţia optimă ar  fi însă retragerea acestuia de la primărie după scrutinul legislativ, antrenarea în activitatea parlamentară şi accederea în postura de lider al PL, ceea ce ar da formaţiunii un nou suflu”, afirmă Petru Bogatu.

În opinia sa, „şi de Marian Lupu este mare nevoie în Partidul Democrat”. „Ce-i drept, deasupra lui planează o sumedenie de incertitudini. Punctul slab al liderului PDM este faptul că el adesea dispare din joc. Absenţa lui s-a resimţit chiar şi atunci cînd era preşedinte interimar. Totuşi, Lupu rămîne singura locomotivă electorală funcţională a democraţilor. Igor Corman, deşi creează o impresie destul de bună în ipostaza de preşedinte al parlamentului, nu are deocamdată forţa care i-ar permite să tragă după el garnitura PDM”, mai notează sursa.

 

Sursa : Tribuna.md