Peste 2.500 de locuri de parcare cu plată vor fi amenajate în capitală. Cât va costa acest serviciu

Peste 2.500 de locuri de parcare cu plată vor fi amenajate în centrul istoric al Capitalei. Consiliul Municipal a aprobat un proiect de decizie privind strategia de parcare în Chişinău. Potrivit documentului, terenul pentru parcare va fi dat în arendă unui agent economic.

Locurile de parcare vor fi amenajate în perimetrul străzilor Ismail, Alexandru cel Bun, Alexandr Puşkin, Cosmonauţilor, 31 August şi Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu excepţia Pieţei Marii Adunări Naţionale. Taxa pentruo oră de parcare va fi de până la opt lei.

Autorii proiectului optează pentru instalarea camerelor video şi a parcometrelor. Plăţile ar putea fi efectuate în numerar, prin cartele sau prin SMS. Primăria estimează că 30 la sută din taxa plătită de şoferi va ajunge în bugetul municipal.

“Va fi un operator, care va veni cu tehnologii, cu investiţii şi va opera acest serviciu. Respectiv, muncipalitatea va primi din aceste parcări un venit considerabil anual”, a declarat şeful adjunct al Direcţiei Transport Public Chişinău, Vitalie Butucel.

Cei mai mulţi dintre locuitorii Capitalei salută iniţiativa autorităţilor:

“Se poate de făcut, dar să nu distrugă centrul istoric al oraşului. Se poate. Dar nu să facem un lucru bun, ca după asta să stricăm altele mai bune.”

“Este binevenit şi e normal să plăteşti pentru ceva care ţi se oferă.”

“Alte variante nu-s. Trebuie să fie ordine. Deoarece mai ales iarna transportul urban nu poate trece din cauza maşinilor parcate unde trebuie, dar chiar în drum.”

Potrivit datelor oficiale, în prezent, în Chişinău sunt înregistrate aproximativ 400.000 de automobile, dar sunt amenajate numai 10.000 de locuri de parcare.

Sursa : Publika.md