Oligarhul Plahotniuc riscă trei ani privațiune de libertate în România

Oligarhul și proprietarul de facto al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, riscă să facă trei ani de închisoare în România, dacă va fi găsit vinovat în cadrul dosarului penal care i-a fost deschis pentru folosirea unei identități false în această țară.

Potrivit art. 293 al Codului Penal al României, ”prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau a menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani”.

Codul Penal român mai prevede că,  ”cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept”.

Anterior, Jurnal Trust Media a anunțat că a primit o confirmare oficială de la organele de drept ale României că oligarhul Plahotniuc este parte a unei proceduri penale pe teritoriul României.  Potrivit unui răspuns oficial al autorităților române, dosarul penal intentat în privința prim-vicepreședintelui și proprietarului de facto al PDM Plahotniuc a fost preluat de Secția de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație a României.

Plahotniuc este vizat de o anchetă a autorităților din România, pentru utilizarea unei identități false. Anterior s-a anunțat că liderul partidului de guvernare din Moldova este cunoscut în România cu numele de Ulinici și Plahotniuc și cu prenumele de Vlad și Vladimir în diferite combinații. De asemenea, presa a scris că Plahotniuc este și deținătorul unui pașaport rusesc, care a fost obținut în circumstanțe dubioase.

După publicarea răspunsului oficial obținut de Jurnal Trust Media, serviciul de presă al PDM, liderul de facto al căruia este Vladimir Plahotniuc a ieșit cu o declarație de presă, prin care l-a acuzat pe jurnalistul angajat la Jurnal.tv, Val Butnaru, dar și procurorii români de faptul că s-au implicat într-o campanie de denigrare a imaginii oligarhului.

În context, Val Butnaru i-a amintit lui Plahotniuc că el a fost cel care a negat că ar fi fost sub urmărirea Interpolului pentru mai multe ilegalități de pe teritoriul Italiei și pentru legături cu gruparea criminală rusească Solnțevskaia. Mai târziu, Plahotniuc a recunoscut că a fost sub procedura de urmărire a Serviciului Interpol.