Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai influenţi oameni din ţară. Are reuşite remarcabile în afaceri şi realizări importante în politică. Este vorba despre Vlad Vlahotniuc, care a acceptat provocarea de a participa în cadrul proiectului “O ZI” realizat la Prime TV de către Cristian Tabără. Afla din reportajul care urmeaza detalii inedite din viaţa politicianului Vlad Plahotniuc.

După ce a băut cafeaua împreună cu jurnalistul Cristian Tabără, Vlad Plahotniuc a mers direct în sala de sport, unde petrece în fiecare dimineaţă fix o oră şi zece minute.

“Într-un mod oarecare, sportul disciplinează. Dar şi m-am deprins, e un mod de viaţă deja. Poate e chiar prea organizată”, a declarat Vlad Vlahotniuc.

Trage de fiare după numai 3-4 ore de somn. Politicianul spune că a învăţat de la bunicul său să se trezească în zori: “Mama întodeauna îmi spune că sunt leit bunelul. La 5 dimineaţa se scula şi ne fugărea pe toţi din casă, chiar şi pe mine, micuţ cum eram. În general, noi nu am fost răsfăţaţi, nici cei mici. Tatăl tot timpul ne împărţea parcela. Prăşeam, semănam, strângeam roada. Tot ce fac la ţară copii.”

Urmează duşul, sauna turcească, unde stă exact cinci minute, apoi ia micul dejun.

” – E doar o masă care reuşesc tot timpul s-o iau.
- E singura masă stabilă?
- Da”, a explicat politicianul.

Ulterior, Vlad Plahotniuc i-a arătat jurnalistului Cristian Tabără, cele trei pasiuni ale sale: vinurile, colecţia de monede şi biblioteca, unde păstrează chiar şi unele cărţi pe care le-a citit încă atunci când era elev.

“Eu am călătorit prin toată lumea cu eroii cărţilor mele. Am fost în toate colţurile lumii, în cele mai aprige bătălii”, a concretizat Vlad Plahotniuc.

De la amintirile din copilărie, discuţia a ajuns la relaţia cu cei doi fii ai săi, care nu locuiesc în Moldova: “Îmi lipsesc foarte mult chiar, e un reproş pe care mi-l fac tot timpul”.

În schimb, în acelaşi bloc cu Vlad Plahotniuc locuiesc mai mulţi membri ai familiei sale – părinţii, unul dintre fraţi şi cele trei surori.

În drum spre birou, îşi consultă agenda.

Odată ajuns la birou, încep întrevederile, una după alta. Întâlnirea cu ambasadorul Chinei este urmată de înmânarea premiilor pentru tinerii antreprenori, de la care Vlad Plahotniuc află ce probleme stau în calea unui Startup.

“Eu îmi amintesc cum am început eu afacerea, când vă ascult pe voi aşa… Ei, nu era chiar aşa de amuzant ca acuma. Era mai trist… Atunci nu se făceau afaceri şi eram primii care încercam să facem”, a spus politicianul.

Spune că investeşte în tânăra generaţie, pentru că tinerii sunt ambiţioşi şi ştiu ce vor:

“- Aţi putea să vă lasaţi banii, să trăiţi în altă parte, nu în Moldova? Şi totuşi investiţi în ei… – Sunt mai multe aici. În primul rând nu aş putea să părăsesc echipa ţara, rudele, sunt prea implicat aici. Şi mă doare, îmi pasă de ce se întâmplă”.

Între timp, jurnalistul Cristian Tabără a descusut-o pe şefa cabinetului lui Vlad Plahotniuc în privinţa unui aşa-zis “dicţionar” al expresiilor pe care obişnuieşte să le spună politicianul.

“Noi înţelegem dacă dumnealui zice “Incredibil!”. Asta înseamnă că “Aoleu! A ajuns şi la capul tău despre ce vorbesc eu!”. Sau “Nu fi glamuroasa!”, adică “Te rog frumos, du-te şi-ţi ia mapa şi lucrează”, a explicat şefa de cabinet, Gabriela Mihailov.

Spre seară, Vlad Plahotniuc se întâlneşte şi cu aripa tânără a PDM: “A organiza o echipă dacă vrei performanţă e şi undeva un sacrificiu”.

Întâlnirea s-a lăsat cu selfie şi glume.

Au urmat şedinţe şi după ora 22:00. Astfel, programul de muncă s-a încheiat… mult după miezul nopţii.

Sursa : publika.md