Nu exclud ca asa o operatiune ar mai putea avea loc Zumbreanu isi aminteste cum a fost retinut Filat

Directorul Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, crede că o operațiune precum celeia din 15 octombrie 2015, când ex-premierul Vlad Filat a fost reținut în plenul Parlamentului, s-ar mai putea repeta. Într-un interviu live realizat din biroul său, Zumbreanu a povestit despre activitatea sa CNA și a comentat câteva cazuri de rezonanță.

În cadrul proiectului „Constelațiile Moldovei” cu Artur Efremov, Zumbreanu a fost întrebat dacă a condus operațiunea de reținere a lui Filat. Deși nu a oferit detalii despre cine a făcut parte din grupul operativ și cum se planifica reținerea, Zumbreanu a lăsat la iveală unele aspecte.

„Operațiunea reținerii lui Filat a fost foarte complicată, având în vedere protestele din jurul Parlamentului. La noi ajungea informație foarte contrariată, se vehicula chiar și ipoteza că el ar putea fi scos din sediul Parlamentului în uniformă și cu cagulă pe cap”, își amintește șeful CNA.

„Aveam informații precum că undele radio din jurul Parlamentului erau scanate, iar asta împiedica dialogul nostru cu echipa operativă de la fața locului. Nu pot să vă spun cum a avut loc operațiunea, pentru că nu exclud că așa o operațiune ar mai putea avea loc. Filat nu a fost încătușat în timpul reținerii, el nu a opus rezistență”, a declarat directul CNA. Întrebat, Zumbreanu a recunoscut că CNA lua în considerare posibilitatea că Filat putea fi eliberat de susținătorii săi cu forța.

Liberal-democratul Vlad Filat a fost arestat de către Procuratura Generală la 15 octombrie 2015, fiind acuzat de fraude bancare, corupție şi luare de mită, în urma unui autodenunț al primarului de Orhei, Ilan Șor.  Imediat după ultimul său discurs înainte să-i fie retrasă imunitatea de deputat, procurorii i-au citit acuzațiile și l-au escortat la CNA pentru audieri. În două zile, el și-a primit primul mandat de arest.

Sursa: agora.md