„N-am despre ce vorbi cu oamenii corupţi”. Maia Sandu afirmă că nu se va întâlni niciodată cu Vlad Plahotniuc

Deşi democraţii sunt optimişti în ceea ce priveşte formarea unei coaliţii parlamentare cu Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) după alegerile din 2018, Maia Sandu susţine că nu va avea niciodată întrevederi cu preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, pentru că acesta ar fi corupt.

Maia Sandu a declarat că nu s-a întâlnit niciodată cu Vlad Plahotniuc. „Nici nu am de gând să mă văd cu el vreodată, fiindcă eu n-am despre ce vorbi cu oamenii corupţi”, a menţionat preşedintele PAS în cadrul unui interviu pentru Gagauzmedia.md.  

Potrivit ei, Vlad Plahotniuc „nu este doar corupt, se spune că este implicat în trafic de fiinţe umane şi uzurparea puterii de stat”.  „Cu aşa om nu avem ce discuta şi noi vedem ce s-a întâmplat cu cei care au încercat să prietenească cu el, vorbesc de PL, de PLDM şi veţi vedea că şi socialiştii vor plăti un preţ mare pentru că au prietenit pe unele aspecte cu democraţii”, a precizat Maia Sandu.

Sursa: adevarul.ro