Ministrul Apărării: Moldova trebuie să examineze posibilitatea aderării la NATO

Ministrul apărării, Valeriu Troenco, consideră că Republica Moldova trebuie să examineze posibilitatea de aderare la NATO și trebuie să-şi revadă statutul de neutralitate, stabilit în Constituția țării. În ceea ce privește amenințările vicepremierului rus Dmitri Rogozin, potrivit cărora ar urma să vină la Chișinău la bordul unui bombardier, Troenco spune că sunt ”o glumă de prost gust”. Declarațiile au fost făcute aseară la emisiunea Fabrika. 

Valeriu Troenco explică necesitatea aderării la NATO prin faptul că posibilitățile armatei naționale sunt limitate, iar luptele din Ucraina sunt un pericol pentru Moldova.

”În Ucraina au loc lupte crâncene, iar distanţa până acolo este mică. Trebuie să fim în permanenţă pregătiţi să reacţionăm, în caz de necesitate. Blocul NATO a devenit garantul stabilităţii şi apărării intereselor celor mici. Altă forţă care ar putea rezista Federaţiei Ruse practic nu există”, a declarat ministrul Apărării, menționând că, în caz de invazie externă, Moldova va solicita ajutor de la NATO.

Cât despre afirmațiile lui Dmitri Rogozin, Valeriu Troenco a spus că acestea reprezintă o amenințare la adresa statului. “O persoană de rangul lui Rogozin trebuie să-şi verifice vocabularul şi declaraţiile făcute. Este o intimidare a suveranităţii altui stat. Este o ameninţare nu doar a Republicii Moldova, dar şi a ţărilor din regiune. Este o glumă care nu trebuie luată în serios”, a menţionat ministrul Apărării.

Realitatea.md amintește că Rogozin a amenințat că va veni la Chișinău la bordul unui bombardier strategic, după ce pe 9 mai autoritățile moldovenești i-au luat listele cu semnături colectate pentru alipirea Transnistriei la Rusia. Tot atunci România și Ucraina i-au închis spațiul aerian pentru aeronava la bordul cărea se afla și pleca de la Chișinău spre Moscova.