Statul Islamic și-a chemat membrii la jihad în Rusia, într-o înregistrare video de nouă minute postată duminică pe YouTube, informează Reuters.

Mesaj ameninţător al ISIS Ascultă, Putin, vom veni în Rusia

„Ascultă Putin, vom veni în Rusia și vă vom ucide în casele voastre… Fraților, porniți jihadul, pentru a-i ucide și lupta contra lor”, afirmă o voce, în timp ce sunt arătați mai mulți bărbați care se antrenează în deșert.

Nu a fost imediat posibil să se verifice în mod independent originea înregistrării video, dar linkul către ea a fost publicat pe un cont al mesageriei Telegram folosit de gruparea militantă, adaugă Reuters.

De asemenea, nu este clar de ce jihadiştii ar viza comiterea unor atentate teroriste pe teritoriul rus, însă Washington şi Moscova negociază cu privire la întărirea prezenţei militare şi a cooperării în lupta de combatere a Statului Islamic din Siria.

Sursa : independent.md