Mama bebelusului mort in accidentul de la Botanica cu un apel pe Facebook

Un bebeluș de 3 luni a decedat pe data de 2 iulie într-un grav accident în sectorul Botanica al Capitalei. Fetița se afla cu mama sa pe bancheta din spate, iar tatăl său conducea mașina de marcă BMW cu care a ajuns într-un pilon de electricitate de pe strada Trandafirilor.

Exact la o săptămână de la tragedie, mama copilei a venit cu un apel pe Facebook, prin care caută martorii accidentului, în special, cei care i-au ajutat să iasă din mașină.

Versiunea ei este că soțul a adormit la volan. Cel puțin aceasta reiese din afirmațiile făcute pe rețeaua de socializare. Contactată de Realitatea.md pentru mai multe detalii, tânăra ne-a lăsat fără răspuns.

 

Mama bebelusului mort in accidentul de la Botanica cu un apel pe Facebook
Mama bebelusului mort in accidentul de la Botanica cu un apel pe Facebook

În ziua cu pricina, toți trei au fost internați în spital. Acum, mama micuței a dat de înțeles că se simte mai bine.

Mama bebelusului mort in accidentul de la Botanica cu un apel pe Facebook

Poliția a deschis o cauză penală, iar la moment, încă sunt stabilite circumstanțele exacte ale accidentului rutier – informație confirmată de Natalia Stati, ofițerul de presă al Direcției de Poliție a mun. Chișinău.

Amintim că accidentul a avut loc la ora 06:00, când familia se îndrepta spre Institutul Mamei şi Copilului pentru o intervenție. Martorii care au surprins momentul spun că șoferul ar fi demarat cu viteză și a intrat direct în pilonul de electricitate.

Conform procedurii, bărbatul a fost supus testului alcoolscopic. Acesta a negat în presă că ar fi consumat băuturi alcoolice și a admis că ar fi adormit la volan.

De menționat că, potrivit art. 264, al.3 (b) din Codul Penal al Republicii Moldova, încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.

Sursa: realitatea.md