Maia Sandu: Dacă ar exista o funcţie de „împăratul lumii”, Igor Dodon şi-ar trimite CV-ul şi acoloVladimir Plahotniuc deţine mult mai multă putere în Moldova decât Igor Dodon, chiar dacă cel din urmă este șeful statului.

Declarația aparține Maiei Sandu și a fost făcută într-un interviu pentru Europa Liberă.

Potrivit fostei ministre a Educației, cea mai mare parte a instituțiilor statului sunt în subordinea lui Plahotniuc, iar din relațiile bune cu „stăpânul Moldovei”, Dodon nu face decât să se înfrupte din putere.

Chiar dacă se mulțumește cu puținul, „Igor Dodon şi-ar dori foarte mult să fie el împăratul”, spune Maia Sandu. 

„Cred că, dacă ar exista o funcţie de împăratul lumii, Igor Dodon şi-ar trimite CV-ul şi acolo. Dar pentru moment Plahotniuc deţine mai multă putere şi acest lucru este foarte clar, de vreme ce o mare parte a instituţiilor statului, dacă nu chiar toate, sunt subordonate lui Plahotniuc. Dar această relaţie pe care o împărtăşesc Dodon şi Plahotniuc îi permite şi lui Dodon să se înfrupte din putere”, spune Maia Sandu.

Fosta ministră a Educației spune că cel mai important pentru Moldova este să scape atât de Dodon, cât și de Plahotniuc. 

 „Vom vedea care vor fi rezultatele acestei lupte. Cel mai bine pentru noi ar fi să nu dureze prea mult această luptă, să scăpăm de ambii cât mai curând posibil. Evident că Dodon se simte umilit de faptul că este controlat de către Plahotniuc şi va încerca să reducă acest control pe care Plahotniuc îl are asupra lui. Întrebarea este în ce măsură Kremlinul va dori să-l ajute”, adaugă Maia Sandu.

Șeful statului și liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, nu au comentat, deocamdată, afirmațiile Maiei Sandu. 

Sursa: unimedia.info