Liderul grupării criminale cecene din Republica Moldova, alias ”MAVSAR”, a fost REȚINUT (VIDEO)Liderul grupării criminale cecene din Republica Moldova, Ibraghimov Movsar Muslim, alias „MAVSAR” a fost reținut. 

Acesta are 48 de ani, este originar din Republica Cecenă, stabilit cu traiul în Chişinău la sfârşitul anului 1986. Din 1992, este cetățean al Republicii Moldova, cu viza de reședință în municipiul Chișinău. De asemenea, Ibraghimov Movsar Muslim este fostul ginere al autorității lumii interlope, Rotari Valerian, alias „ZELIONÎI”.

În perioada anilor 1992 – 2002, Movsar Ibraghimov a fost cercetat penal, fiind prins în flagrant delict împreună cu mai mulți acoliți, în timp ce extorcau de la un om de afaceri 80 000 de dolari. Totodată, acesta a mai fost judecat de trei ori pentru furturi si pentru deținere ilegală de arme de foc.

La fel, în cadrul acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că Mavsar susținea financiar mișcarea separatistă cecenă, fiind și unul dintre liderii neoficiali ceceni stabiliți în Republica Moldova.

La 28 ianuarie 2004, Mavsar a fost condamnat de Colegiul Curţii de Apel Chișinău la șapte ani privaţiune de libertate, în lipsa sa.

În următorii 7 ani, ”MAVSAR” urmează să-și ispășească pedeapsa.

Sursa : realitatea.md