Liberalii vor sesiza din nou Curtea Constituţională. Mihai Ghimpu: Asistăm la uzurparea puterii în municipiul Chişinău

Liderul PL, Mihai Ghimpu, susţine că în urma acţiunilor de luni, 6 noiembrie, şi anume numirea celor doi viceprimari de către primarul interimar Nistor Grozavu, se constată uzurparea puterii în Chişinău. Deputaţii liberali intenţionează să ceară interpretarea Constituţiei pentru a clarifica care este „întinderea interimatului funcţiei pe mandat de ales local”, transmite IPN.

Într-o conferinţă de presă, liderul PL a declarat că, potrivit legislaţiei, după două tentative nereuşite de a numi viceprimarii în cadrul CMC, primarul general poate să-i numească prin dispoziţie, încă acest lucru nu-l poate face primarul interimar. 

În opinia lui Mihai Ghimpu, Silvia Radu este candidata lui Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democrat şi reprezintă PDM-ul în fruntea Primăriei. Liberalul a menţionat că anterior Igor Dodon spunea că în toamnă Primăria va avea altă conducere, iar acum PDM vine să confirme aceste declaraţii şi aceste lucruri denotă că PSRM şi PDM sunt în cârdăşie.

Politicianul a mai spus că există dovezi că deja au fost date indicaţii ca toate lucrurile lui Dorin Chirtoacă să fie scoase din biroul său. Potrivit lui Mihai Ghimpu, toate aceste acţiuni vin să confirme că dosarele intentate în privinţa lui Dorin Chirtoacă sunt politice. Potrivit lui, Nistor Grozavu a semnat dispoziţiile de numire a viceprimarilor doar pentru „a-şi salva pielea”, întrucât procurorii au probe că el a încălcat legea, iar în acest mod acesta va scăpa de răspundere.

Vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu a declarat că Partidul Liberal, prin intermediul deputaţilor săi, va solicita interpretarea Constituţiei pentru a clarifica în mod clar care este „întinderea interimatului funcţiei pe mandat de ales local”, aşa cum a fost făcut în anul 2013, atunci când a apărut interimatul funcţiei de preşedinte al Parlamentului. Potrivit lui, atunci Curtea a statuat că nu poate fi egalat preşedintele Parlamentului cu interimarul, pentru că diferă modul de alegre, dar şi cel de demitere. În opinia sa, acest exemplu este relevant şi în cazul primarului general.

Totodată, consilierii PL din CMC au pregătit o cerere în instanţa de judecată pentru a contesta dispoziţiile de desemnare a Silviei Radu şi a lui Ruslan Codreanu în funcţia de viceprimar. Valeriu Munteanu susţine că şi în acest sens au existat precedente când s-au încercat asemenea proceduri şi acestea au fost respinse în instanţă. PL planifică să se adreseze cu demersuri către ambasadele acreditate la Chişinău, dar şi către organizaţii internaţionale pentru a semnala derapajele grave care au loc la nivelul municipiului Chişinău, dar şi a întregii republici.

În dimineaţa zilei de luni, 6 noiembrie, Silvia Radu şi Ruslan Codreanu au fost numiţi viceprimari ai capitalei prin dispoziţia primarului interimar. Totodată, Nistor Grozavu a semnat o declaraţie prin care a anunţat că se retrage din funcţia de primar interimar. Interimatul funcţiei de primar general urmează să fie asigurat de către Silvia Radu.

Sursa: adevarul.ro