Leancă Rezultatele alegerilor nu mă bucură

Premierul Iurie Leancă și-a exprimat dezamăgirea în legătură cu rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, dar a precizat că mai există șanse ca Republica Moldova să continue dezvoltarea pe calea reformelor.

Declarația a fost făcută de șeful Guvernului în cadrul ședinței de astăzi a instituției, informează NOI.md.
Leancă le-a mulțumit cetățenilor care au mers la vot și au susținut cursul european al țării și s-a arătat înțelegător față de cei care s-au abținut de la vot.

„Vreau să le mulțumesc cetățenilor pentru faptul că au mers la secția de vot și și-au făcut datoria civică, exprimîndu-și poziția față de viitorul Republicii Moldova. Le mulțumesc celor care au susținut cursul european, pornind de la ideea că nu există alternativă pentru acest curs, pentru a avea un stat funcțional, prosper. Celor care au ales să stea acasă, care s-au declarat dezamăgiți, vreau să le spun un singur lucru: mesajul lor a fost înțeles”, a precizat Leancă.
Șeful cabinetului de miniștri a ținut să precizeze că reformele nu mai pot fi amînate, întrucît de acest lucru depinde viitorul țării, precum și rezultatele viitoarelor alegeri.

„Ori facem reforme, ori nu mai avem șanse la următorul scrutin. Iată care sînt concluziile preliminare în urma analizei rezultatelor alegerilor. Nu este un rezultat care mă bucură, dar este o șansă ca reformele să fie făcute, este o șansă de a reforma justiția, ca Moldova să se modernizeze, să avem salarii și pensii, care să asigure un trai confortabil, astfel încît în doi, trei ani, starea de lucruri din țară să fie absolut diferită de cea ce am avem astăzi”, a menționat Leancă.

Sursa : Noi.md