Leancă a părăsit ședința PLDM fără explicaţii

Astăzi deputați PLDM s-au adunat la sediul partidului, informează Pro TV.

La orele 10 dimineața, în biroul PLDM s-au adunat deputații care au trecut în Parlament, conform listei de partid. Printre ei a fost şi Iurie Leancă, Maia Sandu, Leonid Bujor, Natalia Gherman și alţii.

Leancă a stat la şedinţă doar o oră, după care a părăsit sala de şedinţa chiar în toiul discuțiilor. “Şedinţa continua”, – a declarat premierul jurnaliştilor, care așteptau la sediul PLDM.

Următorul eveniment de pe ordinea de zi, la care era invitat Iurie Leancă era planificat la orele 13:00, altfel vorbind, Prim-ministrul nu era presat în timp ca să părăsească şedinţa atît de devreme.

Unele surse informează că la ședința de astăzi, deputaţii au discutat cine va conduce Fracţiunea parlamentară a PLDM.

Reamintim că, potrivit presei, liderul PLDM, Vlad Filat pregătește distrugerea politică a lui Iurie Leancă.

Sursa : alfanews.md