Ioniţă, audiat la CNAFostul preşedinte al Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe Veaceslav Ioniţă a fost audiat la CNA.

Politicianul a prezentat o schemă prin care pot fi aduşi banii furaţi de la BEM înapoi în Moldova. Acesta speră că organele competente vor soluţiona acest caz.”Am prezentat o schemă din opt pași despre cum pot fi aduşi banii furaţi de la BEM, înapoi în Moldova. O parte au fost deja aduşi spălaţi şi curaţi. Este posibilă o fraudare a bugetului de stat dacă acest caz nu se va rezolva”, a enunţat Ioniţă.Pe un ton optimist, Veaceslav Ioniţă a declarat că unii oameni vizaţi în acest dosar, au pus un ochi de ură pe el şi membrii familiei sale.

“S-a început un atac asupra rudelor mele. Nu am depus o plângere. Până acum nu am avut avocaţi, acum voi solicita”, a adăugat acesta.Totodată, politicianul a spus că are încredere că justiţia moldovenească va rezolva acest caz, însă toate lucrurile vor fi greu de demonstrat.

“Astăzi, în urma discuţiilor am înţeles că s-a ţinut cont de toate probele prezentate de mine. Au fost deschise dosare penale, lucrul avansează. Acest caz va merge până la capăt. Mă interesează cum va putea fi demonstrat că ăştia sunt banii delapidaţi de la BEM şi cum vor fi confiscaţi înapoi de către stat, din conturile unor persoane juridice. Schema am realizat-o în două trei ore, însă să demonstrezi toate faptele, va dura câteva luni. Este greu, dar nu e imposibil.Dacă nu credeam că justiţia din Moldova are putere, plecam de mult timp din ţară. Cei care au încercat să mă mituiască, nu le-a reuşit. Vor fugi prin instanţă alţii, nu eu”, a conchis Ioniţă.PUBLIKA.MD aminteşte că, pentru audieri în cazul BEM se va prezenta la CNA şi liderul socialist Igor Dodon.

Ieri, două persoane au fost reţinute pentru 72 de ore în dosarul Băncii de Economii şi Băncii Sociale. Totodată, reprezentanţii CNA au pus sechestru pe bunurile mai multor bănuiţi în acest dosar, printre care şi omul de afaceri Ilan Shor. Acesta a fost audiat de ofiţerii CNA, mai bine de opt ore.