Ghimpu critică o inițiativă a lui Filat: E cea mai mare prostie

Inițiativa liderului PLDM, Vlad Filat, privind organizarea unui referendum pentru determinarea vectorului de politică externă a țării a fost criticată dur de liberalul Mihai Ghimpu, care a calificat propunerea drept cea mai mare prostie. Opinia a fost exprimată de politician în cadrul unui interviu acordat portalului Unimedia. 

„Este cea mai mare prostie pe care am putut să o aud eu în secolul XXI. Și încă mi-a fost coleg de alianță! Cum poate domnul Filat să vină să spună lucrul acesta cînd cunoaște sondajele și care e situația, că lumea e dezamăgită de Coaliție”, a explicat Ghimpu.

Liderul PL a ținut să precizeze că organizarea unui referendum ar fi oportună pentru adoptarea proiectului noii Constituții, și nu pentru stabilirea vectorului de politică externă. Potrivit lui Ghimpu, noul proiect al Constituției conține mai multe prevederi care se referă la integrarea europeană a Republicii Moldova.

„La referendum trebuie scos proiectul noii Constituții. Noi avem articolul 78 și iar va veni timpul și noi ne vom cuibări ca o cloșcă, și iar alegeri anticipate. Avem probleme cu numirea noului procuror general, avem multe lucruri. Dar ceea ce ține de referendum e cea mai mare prostie. Mi-i rușine de ceea ce a spus el”, a menționat Ghimpu.

Anterior Vlad Filat a declarat că organizarea unui referendum e necesară pentru modificarea unui articol din Constituție, care să stabilească drept obiectiv național integrarea europeană a Republicii Moldova.

 

Sursa : Noi.md