Gerul face victime Doi oameni au fost găsiţi îngheţaţi în stradă

Două persoane au ajuns cu hipotermie la spitalul de urgenţă în ultimele 24 de ore.

Primul caz a fost înregistrat ieri, pe strada Bucureşti din capitală. O femeie în vârstă de 51 de ani  a fost adusă cu degerături la spital. Şeful Serviciului de presă al Spitalului de Urgenţă, Petru Craveţ, a precizat că victima nu are un domiciliu stabil.

În cel de-al doilea caz, este vorba de un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a fost găsit îngheţat pe strada Anton Pann din capitală

Precizăm că, de la începutul sezonului rece, au fost înregistrate 18 cazuri de hipotermie.

Sursa : Jurnal.md