Fostul ministru al Educaţiei Mihail Şleahtiţchi o ameninţă pe Maia Sandu cu judecata   Citeste mai mult: adev.ro/nar8is

Actualul consilier prezidenţial Mihail Şleahtiţchi, care a fost implicat în “afacerea autobuzelor şcolare” cât timp a fost ministru al Educaţiei, susţine că “cei obsedaţi de imagine şi PR duc lumea în eroare şi manipulează”, anunţând ca dacă acest lucru va continua, va fi nevoit să meargă în instanţă să-şi apere onoare.

După ce de mai multe ori a refuzat să vorbească despre autobuzele şcolare cumpărate la suprapreţ, Mihail Şleahtiţchi s-a dezlănţuit pe Facebook. Fostul ministru nu dă nume, dar singura care a făcut referire la el şi la autobuzele şcolare, în această săptămână, a fost actuala ministră a Educaţiei Maia Sandu, într-un interviu la Europa Liberă.

Mihail Şleahtiţchi susţine că procurarea autobuzelor şcolare în perioada cât a fost ministru al Educaţiei a fost în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare şi că nu va comenta interpretările aberante legate de acest subiect.

“Precizez pentru cine nu a înţeles:

1. Ministerul Educaţiei a procurat autobuze şcolare, exact în aceleaşi condiţii şi la aceleaşi preţuri, şi înainte de venirea mea la minister. Pentru motive cunoscute doar unor persoane, acele achiziţii se trec cu vederea şi se revine periodic doar la achiziţiile din timpul în care eu am fost în fruntea Ministerului.

2. O parte din autobuzele achiziţionate pe timpul cât am fost ministru s-a cumpărat din sursele bugetului de stat, iar alta – din grantul alocat de Banca Mondială. Pentru asta au lucrat două grupuri de lucru separate. Achiziţia din sursele bugetului de stat a fost supervizată cu stricteţe de către Agenţia Naţionala pentru Achiziţii Publice (ANAP), iar achiziţia din grantul alocat de Banca Mondială – de către experţii Băncii Mondiale. Activitatea ambelor grupuri de lucru a corespuns în deplinătate legislaţiei în vigoare, documentele de procurare fiind avizate favorabil atât de către ANAP, cât şi de către reprezentanţii Băncii Mondiale. Acest fapt esenţial este trecut mereu cu vederea şi nimeni nu reproşează nimic ANAP şi BM.

3. În urma licitaţiilor costul unui autobuz procurat de Ministerul Educaţiei a fost de 70.600 USD (pentru 27 de locuri) şi 76.052 USD (pentru 33 de locuri), iar al unui autobuz procurat de Banca Mondiala de 72.163 USD (pentru 27 de locuri) şi 77.735 USD (pentru 33 de locuri). Acestea au fost ofertele cu preţul cel mai mic care s-au făcut în cadrul licitaţiilor. Cele două licitaţii s-au desfăşurat în aceeaşi zi, în baza aceluiaşi caiet de sarcini. Toţi participanţii la concursul de achiziţii au avut posibilitatea să verifice rezultatele licitaţiilor şi să acţioneze în judecată decizia finală, dacă ar fi găsit de cuviinţă.

4. Invocata scrisoare adresată Serviciului Vamal a fost emisă post-factum, după desfăşurarea licitaţiei şi nu înaintea ei. Aceasta a fost expediată în conformitate cu legislaţia şi actele normative care prevăd scutirea de TVA în cazul importului produselor cumpărate din granturi internaţionale. Diferenţa dintre preţul de la producător şi preţul stabilit în rezultatul licitaţiei nu face obiectul încălcării legislaţiei. Preţul pe care câştigătorul licitaţiei l-a negociat cu producătorul şi la care urma să cumpere autobuzele de la acesta nu era cunoscut nici ministrului, nici experţilor ME şi BM la momentul licitaţiei.

5. După încheierea licitaţiilor şi achiziţionarea autobuzelor, Ministerul Educaţiei a fost verificat de către organele de resort, inclusiv CNA (fostul CCCEC), şi nu s-a depistat nicio încălcare”, a explicat Mihail Şeahtiţchi.

“Este clar că se vrea cu toată insistenţa – înainte de campania electorală! – ca motivul plecării mele de la Ministerul Educaţiei să fie „cumva” legat de achiziţia autobuzelor. Adevăratele motive au fost altele! La momentul potrivit voi da detalii”, şi-a încheiat mesajul actualul consilier prezidenţial.

Mă adresez către obsedaţii de PR care îşi fac campanie de imagine inducând lumea în eroare. Toate au o limită. Dacă veţi continua să-mi denigraţi numele, să mă calomniaţi, mă voi vedea nevoit să-mi apăr în instanţă demnitatea şi onoarea!

Mihail Şeahtiţchi

Şleahtiţchi a fost retras de PLDM din funcţia de ministru, în vara lui 2012, după ce cu câteva luni mai înainte a fost demis şi din funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii, deşi era unul dintre fondatorii ei. 

Zilele trecute, ministrul Educaţiei Maia Sandu se arăta dezamăgită că ancheta în cazul autobuzelor şcolare este tergiversată.

„În noiembrie 2012, Ministerul Educaţiei a prezentat toate actele cu privire la achiziţia acestor autobuze şcolare Procuraturii Generale, dar lucrurile se mişcă destul de încet, iar până se face lumină în acest caz, noi riscăm să ne trezim cu «eroii acestei tranzacţii» înapoi la minister“, a susţinut Maia Sandu.

Aceasta a adăugat că majoritatea membrilor comisiei de achiziţiei nu au ştiut care sunt preţurile de import ale autobuzelor buclucaşe, totuşi Şleahtiţchi şi Crudu au deţinut această informaţie: „Ca dovadă este scrisoarea ministerului adresată Serviciului Vamal, prin care cere scutirea de TVA a bunurilor importate şi pot să vă prezint o copie pentru informare. În această scrisoare Ministerul Educaţiei indică că preţul de import al unui autobuz cu 27 de locuri este de doar, atenţie!, 38.730 dolari SUA, comparativ cu 72.163 dolari SUA cât a plătit ministerul. Şi preţul unui autobuz cu 34 de locuri este de 42.080 de dolari SUA comparativ cu 77.735 de dolari SUA achitaţi de minister. Puteţi face calculele ca să vă convingeţi dacă această tranzacţie a fost una bună pentru stat. Eu zic că a fost una proastă sau chiar foarte proastă“.

Sursa : adevarul.md