Filat „Ucrainenii au trimis comunismul la GUNOI. Să urmăm exemplul vecinilor”

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a felicitat partidele proeuropene din Ucraina, care potrivit datelor preliminare „au obținut o majoritate clară și au trimis comunismul la gunoi”.

„Vecinii şi prietenii noştri ucraineni au demonstrat încă o dată că există o singură cale de dezvoltare în regiunea noastră, calea europeană. Sper că această majoritate va fi capabilă să asigure pacea şi stabilitatea politică, integritatea teritorială a ţării, efectuarea reformelor necesare şi implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, a menționat Filat.

Astfel, liderul PLDM are speranța că și poporul R. Moldova va lua exemplul ucrainenilor. „Îi felicit pe ucraineni cu alegerea reuşită pe care au făcut-o, în condiţii deosebit de complicate pentru ţara lor! Am speranţa că şi poporul R. Moldova va urma exemplul vecinilor noştri şi va alege la 30 noiembrie viitorul, pacea şi bunăstarea”, a mai adăugat politicianul.

De menționat că, după procesarea a 30,27% a buletinelor de vot, lider în preferințe e „Frontul Popular”, condus de premierul Arseni Iațeniuk – 21,7%. Pe locul doi se clasează „Blocul Poroșenko” – 21,59%, „Samopomici” – 10,79%, „Blocul opoziției” – 9,62 la sută, Partidul Radical al lui Oleg Leașko – 7,52% și formaţiunea „Batkivşcina” a fostului premier Iulia Timoşenko – 5,81%.

Sursa : ziarulnational.md